duminicã, 30 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Biblioteca vă invită la Conferința „Universitate, creativitate și noile generații”

    de Special Arad | 29 mai 2024, 8:37 PM | Cultură

    0

    Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează miercuri, 5 iunie 2024, începând cu orele 14:00, conferința cu titlul „Universitate, creativitate și noile generații”, susținută de prof. univ. dr. Diana Moș, rector al Universității Naționale de Muzică din București.

    „Tematica conferinței va aborda relația complexă dintre universitate, creativitate și tinerii de azi, evidențiind importanța dezvoltării unei mentalități inovatoare și adaptabile în contextul schimbărilor sociale și tehnologice, prof. univ. dr. Diana Moș, o prezență remarcabilă în domeniile educației și culturii, împărtășind astfel perspectivele sale cu privire la modul în care mediul academic poate stimula creativitatea și potențialul tinerilor de astăzi.

    Conferința, organizată în parteneriat cultural cu Asociația Culturală Pro Contemporania și The Culture Club, va avea loc în Sala de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad.

    Violonista Diana Moș, absolventă a Universității Naționale de Muzică din București la clasa de vioară a maestrului Daniel Podlovschi, este profesor universitar la disciplina „Muzică de cameră”, în cadrul aceleiași instituții. Din 2016 este rector al Universității Naționale de Muzică din București. Ca solistă, abordează repertorii diverse, dintr-o arie stilistică variată, de la clasic la contemporan, cu o afinitate pentru muzica nouă, pe care o promovează ca membră a formației „Profil”. Activitatea sa concertistică, preponderent camerală, cuprinde prime audiții din repertoriul românesc și universal și se completează cu înregistrări Radio și TV și realizarea mai multor CD-uri.

    A participat la numeroase festivaluri, în țară și în străinătate, precum Festivalul „George Enescu”, „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, Festivalul „Meridian”, Festivalul „World Music Days”, „Toamna Varșoviană”, „Rumänische Kulturtage Berlin”, „Culturescapes Rumänien” Elveția etc., promovând îndeosebi muzica românească. Este autoarea cărții intitulate „Introducere în hermeneutica discursului musical” (2008), elaborate ca urmare a studiilor doctorale realizate sub îndrumarea profesorului Nicolae Brânduș și consultantului științific, profesorul Dinu Ciocan. În anul 2010 a câștigat Bursa „George Enescu” oferită de Institutul Cultural Român pentru un stagiu la Cité des Arts în Paris. Din 2016 deține funcția de vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR). A fost desemnată președinte al Consorțiului Universitar Arte pentru perioada iunie 2022-iunie 2023. În anul 2021 i-a fost conferit Ordinul Național al Legiunii de Onoare (Chevalier de la Légion d’Honneur) al Republicii Franceze.

    Vă invităm cu bucurie la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, într-o călătorie fascinantă în lumea muzicii și a creativității contemporane!”, transmit organizatorii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.