Bibarț, tot nemulțumit de „valurile” podului Decebal: Dacă Tehnodomus nu e capabil, punem pe altcineva, dar le vom lua banii din garanție!
După ce Primăria a fost nemulțumită de calitatea și modul în care a fost turnat asfaltul pe podul Decebal, a impus săptămâna trecută companiei Tehnodomus să îl refacă, dar iată că rezultatul nu e nici acum cel așteptat. Astăzi aflăm dintr-un live video al primarului Călin Bibarț că refacerea lucrărilor a fost făcută de mântuială, așa că ne putem aștepta din nou, în curând, la închiderea circulației în zonă.
În timpul deja notoriului „rond de seară”, primarul a făcut astăzi un test cu mașina și a constatat că „valurile” sunt în continuare prezente. Bibarț a anunțat cu această ocazie că nu va accepta lucrările de proastă calitate.
„Am pus firma constructoare, Tehnodomus, să refacă pe banii lor lucrările. Weekendul trecut am oprit circulația, au refăcut, dar putem observa că, de asemenea, e tot vălurat. Așa că am ajuns la concluzia că domnii de la Tehnodomus nu au capacitatea tehnică să-l facă cum trebuie. Prin urmare, i-am trimis și astăzi să verifice. Săptămâna viitoare facem o nouă comisie și o să dăm să reasfalteze și nu le mai dăm lor, chiar dacă au podul în lucru. Le vom lua banii din garanție și vom căuta altă firmă specializată care să facă o lucrare de calitate. Cu tot deranjul să mai închidem cândva podul într-un weekend. Sper să reușim acum cât e școala închisă cu cod roșu… Cu tot deranjul, dar nu pot fi de acord să rămână cu o calitate îndoielnică!”, a spus Călin Bibarț.
Comentariile portalului
Locul acestui Bulbuc este după gratii împreună cu toată Mafia care la promovat de la un anturaj la dudină la super mega directorul
Data viitoare numiți directori la ctp frizeri,patiseri- cofetari sau clopotari.Oricare din ei s-ar descurca mai bine decât inteleapta conducere de acum.( comparația cu meseriile de (...)
Aradul e sat fără câini! A se înțelege conducători! Totul e pentru voturi : spatii cedate da'moca pe zeci de ani unor culte,terenuri la fel, lucră (...)