vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Beția de la mijlocul săptămânii i-a lăsat pe mai mulți arădeni fără permis, dar s-au ales în schimb cu dosare penale

    de Special Arad | 26 noiembrie 2020, 5:39 PM | Știri Arad

    0

    Pandemia probabil i-a făcut pe mulți să uite ce zi din săptămână este pentru că toate lucrurile se întâmplă ușor mai diferit, așa că nu puțini au fost cei care au uitat că e miercuri, s-au îmbătat, au urcat la volan și duși au fost. Desigur, cursa lor s-a finalizat odată cu întâlnirea cu polițiștii și așa s-au ales și cu câteva dosare penale. 

    Polițiștii orașului Pâncota au depistat, la data de 25 noiembrie 2020, pâncotan de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,96 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

    Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Arad au depistat, în trafic, pe D.J. 682, un bărbat de 41 de ani, Zădăreni, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,73 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

    Polițiștii Biroului Rutier cercetează un arădean de 53 de ani, care la data de 25 noiembrie 2020, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Timișorii, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. . În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,52 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

    De asemenea, polițiștii Biroului Rutier cercetează un tânăr de 16 ani, din Arad, care în timp ce conducea un autoturism pe strada Crișan din municipiu, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Din verificări a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
    În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.