joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bătrâna Doamnă a dat „Ignore” Cupei României! Mamma Mia – UTA 2-1

    de Lucian Dănilă | 4 octombrie 2016, 5:59 PM | Sport

    0

    Este clar că staff-ul tehnic al Bătrânei Doamne a fost mai mult cu gândul la meciul cu Juventus București de sâmbătă de la amiază, gruparea din Ilfov fiind liderul la zi al Ligii a 2-a. Roli Nagy a folosit foarte puțini jucători care intră în calcule pentru meciul de sâmbătă, asta fiind și o normalitate după deplasarea lungă de la Sfântu Gheorghe din urmă cu trei zile, acolo unde UTA a fost surclasată cu 4-1.

    Astfel, pe arena CFR Timișoara, în primul unsprezece al echipei arădene se regăseau doar Burlă, Jorza, Andor și Copil, jucători care au evoluat mai mult la prima echipă în actualul sezon. Ceilalți veneau de la echipa a doua, cea din Liga a 3-a care este colegă de serie cu mamma Mia Becicherecul Mic: Celea, Costin, Gârbiță, Michel Vlad, Covaci sau Ungurianu.

    În aceste condiții, gazdele au tranșat meciul în favoarea lor. Sturz (41) și Ponce (74) au semnat golurile prin care Mamma Mia și-a asigurat calificarea în turul al 5-lea al Cupei României, acolo unde va întâlni o echipă din prima ligă. Golul lui Costin din minutele de prelungire nu a mai avut darul să întoarcă soarta calificării.

    UTA a ignorat astfel competiția KO, cea în care anul trecut a realizat un meci excelent contra celor de la Pandurii Târgu Jiu, conducerea clubului, sau poate doar cei din staff-ul tehnic, demonstrând că prioritar este campionatul, acolo unde Bătrâna Doamnă a pierdut deja destul teren în cursa pentru promovare.

    NUOVA MAMA MIA Becicherecul Mic – UTA Arad 2-1 (1-0)

    Stadion: CFR (Timişoara);

    Becicherecu Mic: Ciui – Matiş, Stancu, Albert (Dragu ’82), Sturz – Ponce, Zurbagiu, Toma, Rebenciuc, Ciobanu – Zoran Radu

    Rezerve neutilizate: Culda – Pricop, Croitoru

    Antrenor: Cosmin Stan

    UTA: Al. Barna – Polgar, Filaret, Celea, Burla – Cr. Costin, Gârbiţă (Ungurianu ’64), Jorza (Covaci ’46), M. Vlad – Andor, D. Copil

    Rezerve neutilizate: Mara – Wild, Copaci, Stahl, Toma,

    Antrenor: Roland Nagy

    Arbitru: Răzvan Lădar (Oradea); Asistenţi: Ciprian Fiter (SânMartin) şi Rareş Lakatos (Oradea).

    GOLURI (conform liga2.ro):

    ►Min 90+2 2-1 Costin reia în plasă de la 13 metri cu exteriorul o centrare de pe stânga a lui Ungurianu

    ►Min 74 2-0 Contraatac al timişenilor, Matiş pătrunde spre careu, aşteaptă venirea din spate a lui Ponce, îi pasează pe culoar, iar acesta trimite cu exteriorul din 12 metri, pe lângă Barna

    ►Min 41 1-0 Zoran Radu bate perfect în careu o lovitură liberă de pe stânga, iar Sturz trimite cu capul în dreapta lui Barna, prins pe picior greşit

    Juventus București a pierdut la rândul ei meciul disputat pe teren propriu în compania celor de la Academica Clinceni, scor 0-2.

     

    CUPA ROMÂNIEI – TURUL AL V-LEA

    JUVENTUS BUCUREŞTI (B) – ACADEMICA CLINCENI (IF) 0-2

    ►Juventus: Fila – Al. Vasile, R. Alecsandru, Beţa, Carabela, Băjenaru, Ilin (cpt.), Călinţaru, Stoenac, Chipirliu, Măd. Mihăescu

    Rezerve: Brie – Il. Morariu, Bustea, Val. Dima, Fl. Cazan, Al. Nica, Buhăescu

    Antrenor: Daniel Opriţa

    ►Academica: Fl. Matache (cpt.) – Butean, R. Crişan, M. Marin, Perju, C. Gheorghe, Ad. Udrea, C. Predescu, A. Gojnea, Antohi, Lemnaru

    Rezerve: Crivăţ – Andr. Niţu, Fota, Cocîrlă, M. Coman, Venţer, Chebac

    Antrenor: John Ene

    ►Min 51 0-2 Gojnea are o acţiune personală în flancul stâng, centrează în careu şi Lemnaru înscrie simplu cu o lovitură de cap din 8 metri

    ►Min 12 0-1 Lemnaru trage necruţător din stânga în vinclul colţului scurt al porţii lui Fila

    murakami

    FOTO: Gent Murakami, japonezul de la Șoimii care a evoluat pentru UTA II, a fost singurul marcator al noii sale echipe în înfrângerea cu ASU Poli

    ASU POLI TIMIŞORA (TM) – ŞOIMII PÂNCOTA (AR) 6-1

    ►ASU Poli: Gkakos – P. Niţă, Telescu (cpt.), Bilia, Stefanovici, Măd. Stancu, Ghinescu, Băban, Ţugui (P. Peter ’72), Teuţ (Dănăricu ’56), Băbăuţă (Neamţu ’62)

    Rezerve neutilizate: Al. Mitrea – Birău, Şt. Blănaru, Mărgărit

    Antrenor: Sorin Brîndescu

    ►Şoimii: Horvath – Stelitano, Vulpe, Ţugulescu, Ursoi, D. Bogdan, C. Farcaş, Andrei Pătraşcu, I. Ianc, Diamond, Stoichiţoiu

    Rezerve: Al. Oprea – Taider, Copilescu, D. Lung, Murakami

    Antrenor: Nikola Jovanic

    ►Min 75 6-1 Dănăricu pătrunde pe dreapta, trece de doi adversari, îi pasează lui Neamţu, acesta prelungeşte la Ghinescu, iar de aici mingea ajunge la Denis Băban, care scutură plasa

    ►Min 72 5-1 Dănăricu scapă singur cu Horvath, îl depăşeşte pe portar şi marchează în poarta goală

    ►Min 69 4-1 Murakami reduce din diferenţă

    ►Min 60 4-0 Denis Lung, intrat pe teren la pauză, îl agaţă în propriul careu pe Niţă. Acelaşi Patrick Niţă îşi asumă execuţia şi marchează

    ►Min 52 3-0 Bădăuţă reuşeşte hat-trick-ul din pasa aceluiaşi Ghinescu

    ►Min 27 2-0 Ghinescu îi aşează lui Bădăuţă şi vârful timişorenilor reuşeşte „dubla”

    ►Min 11 1-0 Birău bate un corner şi Bădăuţă deschide scorul cu o lovitură de cap ce îl învinge pe Horvath

     

    AEROSTAR BACĂU (BC) – FORESTA SUCEAVA (SV) 0-1

    AVÂNTUL REGHIN (MS) – OLIMPIA SATU MARE (SM) 0-3

    SC POPEŞTI LEORDENI (IF) – CS BALOTEŞTI (IF) 0-1

    NAŢIONAL SEBIŞ (AR) – LUCEAFĂRUL ORADEA (BH) 0-2

    ►Naţional: Tomşa – Rosenblum (Ciocan ’88), Stupu, Suciu, Siminic – Cârstoiu, Mihuţa (Clej ’87) – Săulescu, Iuga, Susan – Ion

    Rezerve neutilizate: Fişteag – Basici, Roman, Fuchs

    Antrenor: Călin Cojocaru

    ►Luceafărul: Goia – Balla (Arnăutu ’80), Feher, Nogo, D. Costea (C-tin. Roşu ’65) – Zs. Lukacs, Drăgan (Balea ’72), Ban, Ilinca – Bedea, Sorian

    Rezerve neutilizate: Egri – Cuc, Moga, Ţegle

    Antrenor: Erik Lincar

    ►Min 85 0-2 Arnăutu marchează din 5 metri după pasa din lateral a lui Ban

    ►Min 35 0-1 Balla preia în marginea stângă a careului, trece de Tomşa, ieşit la întâmpinare, şi înscrie în poarta goală

     

    METALOSPORT GALAŢI (GL) – SC BACĂU (BC) 1-0

     

    Marţi, 4 octombrie, ora 13:00

    DINAMO BUCUREŞTI II (B) – DUNĂREA CĂLĂRAŞI (CL) 2-0

    ►Dinamo II: Cobrea – L. Corbu, Vl. Georgescu, M. Popescu, D. Groza, R. Drugă (C. Dobre ’60), Tîrcoveanu, Neicuţescu, Mihaiu, P. Petre (Al. Dulca ’45), Cotoară (Neaţă ’85)

    Rezerve neutilizate: M. Eşanu – R. Anghel, , R. Moldoveanu, Fl. Vasile

    Antrenor: Laurenţiu Diniţă

    ►Dunărea: Gab. Popa (cpt.) – Ţenea, Ov. Popescu, Sil. Ilie, Ibrian, V. Petre, P. Radu, Danciu (Kanda ’46), Licu, Dincă (Val. Balint ’46), Dobra (Gab. Toma ’66)

    Rezerve neutilizate: Şt. Păun – Dat, Preoteasa, M. Ştefan

    Antrenor: Adrian Mihalcea

    ►Min 86 2-0 Tîrcoveanu pătrunde în careu pe partea dreaptă şi şutează cu stângul în colţul lung, majorând scorul şi ducând Dinamo II în 16-imi

    ►Min 4 1-0 Patrick Petre bate o lovitură liberă, de la aproximativ 20 de metri lateral dreapta, mingea e puţin deviată şi îl păcăleşte pe portarul Dunării

     

    Miercuri, 5 octombrie, ora 14:30

    Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (CV) – FC Braşov (BV)

    CS Afumaţi (IF) – ACS Berceni (IF)

    SCM Piteşti (AG) – Chindia Târgovişte (DB)

    Ştiinţa Miroslava (IS) – Dacia Unirea Brăila (BR)

    Viitorul Domneşti (IF) – Unirea Tărlungeni (BV)

     

    Joi, 6 octombrie, ora 14:30

    CS Păuleşti (PH) – CS Mioveni (AG)

    ACSO Filiaşi (DJ) – CSM Râmnicu Vâlcea (VL)

    METALURGISTUL CUGIR (AB) – FCM BAIA MARE (MM) – nu se dispută, deoarece echipa oaspete s-a desfiinţat.

    SURSA PENTRU REZULTATE: LIGA2.prosport.RO

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.