ExclusivBaronul Neuman va privi din nou meciurile echipei UTA de pe arenă. De vorbă cu Ștefan Bințințan, cel care îl va „readuce la viață”

    de Raluca Medeleanu | 4 iunie 2021, 11:56 AM | Interviuri | Topic special

    3

    Nu este un lucru neștiut pentru iubitorii de artă faptul că Aradul este un oraș care duce lipsă de statui. De-a lungul timpului, arareori au fost investiți bani în astfel de lucrări de artă, iar unele deja existente chiar au fost înlăturate, căci ele arătau personalități din perioada administrației maghiare, care supărau noua administrație românească.

    Astfel, avem la ora actuală foarte puține statui care să ilustreze personalități, majoritatea celor rămase fiind busturi. În epoca contemporană, suntem la fel de văduviți și când vine vorba de un nou „trend”, cel al statuilor în mărime naturală, amplasate astfel încât lumea să poată interacționa cu ele, crescând cumva iluzia că cei pe care le reprezintă există, în continuare, printre noi. Dacă în orașele vecine astfel de statui au început să „răsară” tot mai mult pe străzile pietonale, la noi avem – deocamdată – un singur astfel de exemplu, pe treptele Filarmonicii Arădene: cunoscutul arhitect Lajos Szantay, statuie inaugurată în 2019.

    Acum, iată că avem parte de o veste mai mult decât îmbucurătoare, deoarece Primăria a comandat o statuie de acest fel, din bronz, pentru a îi cinsti numele unei mari personalități care a contribuit enorm la dezvoltarea orașului și care ar fi meritat de mult timp un astfel de gest. Vorbim de baronul Francisc Neuman, cel care – printre altele – a construit și, prin testament, chiar a donat Aradului stadionul care acum îi poartă numele. Nu e defel de mirare, astfel, că locul ales pentru amplasare este tocmai pe un scaun al stadionului, de unde Baronul își va privi și susține echipa de fotbal fondată de el.

    Sculptorul care va executa lucrarea (în termen de maxim 4 luni), Ștefan Bințințan, este cel care a făcut majoritatea statuilor urbane din incinta Cetății Alba Iulia, extrem de apreciate pentru realismul și calitatea detaliilor, respectiv cel care a fost responsabil cu reabilitarea elementelor baroc din jurul Monumentului Sfintei Treimi din Piața Unirii din Timișoara. Am avut prilejul să-l întâlnim pe artist, astfel că am profitat de ocazie și am realizat un interviu cu acesta, pe care vi-l reproducem în rândurile de mai jos. Ne-a lăsat impresia de om modest, profund, iar faptul că oarecum chipul său și mai ales privirea ne-a amintit de cel al lui Brîncuși, l-a făcut să ne spună că s-a născut chiar la 100 de ani de la nașterea marelui sculptor român, în 1976.

    – Studiile le-ați făcut la Universitatea din Cluj, dar am înțeles că v-a ajutat și un soi de perfecționare în străinătate…

    – Am fost pe un șantier în Franța, lucru care m-a ajutat, pentru că am văzut și eu trendurile meseriei, mai mult legată de pietrărie, căci aici sunt multe discuții. Cum pietrăria s-a pierdut, referitor la elementele din piatră, cei care le execută acum se numesc artiști, sau sculptori, dar meseria de sculptor era o meserie anume, iar pietrăria la fel. Erau două meserii distincte. Acum, să execuți o lucrare în pietrărie făcută ca acum 200, 300 de ani e o provocare pentru un contemporan.

    – Dumneavoastră faceți sculpturi și în piatră și în bronz. Pe care le preferați? Care sunt mai dificile?

    – Îmi sunt dragi amândouă. Cea în piatră pune mai multe probleme. E mai ușor să modelezi, iar apoi să transpui în bronz.

    – Cum ați ajuns să faceți sculpturile din Cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia?

    – A fost un concurs. Contractorul general a făcut mai multe interviuri cu mai mulți artiști. Și Bolborea a fost (n.red. cel care a realizat ansamblul sculptural din arcul aflat în Piața Reconcilierii Arad). Am fost ales eu.

    – Vi s-a spus exact ce să sculptați sau vi s-a dat frâu liber imaginației?

    – De obicei îmi dau seama că beneficiarii nu prea au habar, foarte puțini știu ce vor. În caietul de sarcini, proiectantul general a prevăzut un număr de 24 de statui. Dar legat de cetate sunt niște lucruri mai complicate, sunt mai multe stiluri acolo, două, sau chiar trei, pentru că au lucrat și mai mulți colegi de-ai mei de breaslă.

    – Am citit în presa locală că au fost reacții legate de preț. Că ați fost acuzați de colegii de breaslă că lucrați prea ieftin, că așa coborâți prețul pieței…

    – Da. Prețurile au fost prevăzute mici în contract. Tocmai de aceea atunci am descoperit o tehnică nouă. De aceea și acum am cerut prețul acesta scăzut la Arad (n.red. 25.000 euro, pe când, de exemplu, statuia lui Lajos Szantay a fost către 40.000). Prin această tehnică nouă pot să sar peste câteva etape.

    – M-am uitat la statuile din bronz pe care le-ați făcut în Cetatea Alba Carolina și totuși ați reușit să redați foarte multe detalii, chiar și la textura hainelor. Cum ați reușit să faceți acest lucru?

    – Tocmai. Meșteșugul pe care îl stăpânim. Modalitățile prin care lucrăm (n.red. – nu a dorit să ne destăinuie trucul scurtării pașilor de lucru). Lucrez cu soția și cu sora mea și ne-am deprins. Avem o echipă legată. Fiecare știe ce are de făcut.

    – Dar care ar fi pașii pentru o astfel de statuie?

    – Se face un pic supradimensionată. Undeva la 1,85 m – 1,90 m, că majoritatea avem o înălțime de 1,70 m, să zic. Prima dată ne propunem dacă vrem să reprezentăm un personaj anume să îi facem cât mai bine chipul. Trebuie să modelăm foarte bine ce vrem să reprezentăm.

    – Acum, cu baronul Francisc Neuman, pe care urmează să îl faceți…

    – În cazul de față, documentația pe care am primit-o e relevantă. Adică ne e suficientă ca să ne putem da seama de trăsăturile caracterului personajului. Acum ne apucăm cu chipul, pe baza fotografiilor pe care le-am primit tocmai de la nepotul său din America. Pe baza asta, studiem atitudinea. Am ajuns la o idee de atitudine, o să o prezentăm ca idee. Deocamdată suntem la stadiu de idee. Apoi, gestica… apoi vestimentația și toate cumva trebuie unite. Uite, în toate pozele, el zâmbește. Deci l-aș face zâmbind. Uite și aici (n. red. – ne arată o poză din colecția personală a familiei Neuman), deși putea să stea altfel, e cu o față limpede. Are cutele astea care tot timpul îi fac pomeții ridicați. Colțurile gurii sunt întotdeauna flexate, uite. Peste tot. Și aici, era cu familia și zâmbea! Nu o să-l reprezentăm așa cum e în poza aceea oficială, pentru că în toate pozele lui el era un bărbat zâmbitor. Iar la vestimentație, va fi un costum englezesc. Și fără pălărie, pentru că nu purta pălărie. Noi inițial ne-am gândit să-i punem o pălărie sau un baston, dar el nu purta.

    – El era un modern pentru vremea aceea.

    – Da, așa e… deși când spui „baron” te gândeși la zuluf… dar nu era așa (n.red. – râde). Încă o treabă, trebuie să ne gândim și la atitudinea picioarelor. Putem să îl așezăm pe scaun în diferite feluri, trebuie studiat… și trebuie văzut și cum ne permite spațiul.

    – Ținând cont că, în general, genul acesta de statui de bronz sunt făcute cu intenția de a fi cumva ca o invitație la interacțiune umană, ce anume vă gândiți că trebuie să surprindeți cel mai bine?

    – Depinde și de beneficiar. De exemplu, la proiectul pe care l-am făcut la Alba Iulia trebuia să surprindem și atmosfera cetății, care zic că am surprins-o și nu… pentru că nu a fost dus la bun sfârșit. Mai urma să facem. În piațeta respectivă toate supliciile s-au pierdut. Urma să vină exact personajele care aduceau atmosfera. Soldații ca soldați. Fac trimitere la cetate, dar trebuia și viața cotidiană. Am făcut o florăreasă, fiindcă aici în garnizoană erau, să zic așa, și dame ușoare. Apoi, în centrul cetății se desfășura activitatea de piață unde se vindeau multe bunuri: pește, pâine, bere… urma să fie făcut un pescar, un berar și chiar am vrut să aduc o notă mai comică, ce nu am mai apucat. Am făcut doar o vânzătoare de ouă cu un tânăr, atât din amalgamul acesta de personaje. Apoi, colegii care au preluat pe urmă comanda, au redus amploarea. De exemplu, au făcut un cățeluș în loc de personaj…

    – La ce alte proiecte lucrați acum?

    – Deocamdată nu lucrez la niciun alt proiect. La proiectul vieții…. să mă liniștesc.

    – Cât de greu este în România să fiți sculptor? Simțiți susținere?

    – Foarte greu! Nu… datorită contextului istoric și a culturii pe care o avem… cred că tot de acolo ne tragem neștiința asta, sau nepăsarea asta față de artă, de frumos. Nu suntem un popor civilizat.

    – Credeți că vedem arta ca un fel de moft?

    – Nu. Eu cred că are legătură cu lipsa de civilizație… moft e mult spus. A îndrăgi arta mi se pare a fi uman. Să nu ai aplecare asupra artei e ciudat.

    – Cu genul acesta de sculpturi urbane credeți că invităm cumva oamenii să redescopere arta?

    – Nu să redescopere, cumva să descopere. Că nu ai cum să redescoperi ceva ce nu ai știut, ceva ce nu ai gustat, ceva ce nu ai atins. Da… e cumva o culturalizare forțată. Dar da, are un efect. Ar fi frumos să vină din partea cetățeanului oferta asta spre o anumită lucrare de artă, sau un gen de artă, oricare ar fi el, amplasat într-o piațetă, sau într-o anumită zonă a orașului, o stradă, uite, un stadion… E bine că totuși mai sunt edili care fac lucrul ăsta, că altfel nu știu ce ar fi, chiar nu știu ce ar fi legat de arta monumentală, sau cea stradală, legat de impactul acesta al artei asupra cetățeanului. Oricum, sunt foarte puține lucruri frumoase în viața unui oraș. Un oraș are mai multe părți rele decât bune și atunci cumva prin artă îl personalizezi, îl scoți din pulberea aceea de cauciuc și de praf. De aceea și majoritatea monumentelor sunt închise la culoare, din cauza poluării. E cumva o lecție dată cetățeanului, o lecție forțată, neforțată… oricum, clădirile, arhitectura și tot ce se construiește acum mi se pare că nu mai are niciun simț estetic. Toate se fac doar așa… cred că vine din nevoia de a câștiga cât mai mult. Întotdeauna lucrul frumos a costat, toată manopera, proiectarea lucrului frumos a necesitat o plată în plus pentru oricine. Fiind oricum un popor sărac, ne interesează mult mai puțin lucrul acesta, cu atât mai puțin. Și atunci frumosul, în aria asta, nu prea există, în estul Europei. E păcat pentru că s-ar putea face multe proiecte culturale în care poți să atragi turiști. De ce nu? Așa cum se fac festivaluri de muzică, se poate face de exemplu un festival de artă, o bienală sau o trienală de sculptură, sau de ceramică, în care să ornezi un oraș, sau un deal, o pădure… e o chestie de inițiativă. Se pot face itinerarii și către Arad, sau Alba, să vină turiști. Turiștii din occident sunt copleșiți de frumos, oriunde se face ceva, ei sunt prezenți.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Salut ideea realizarii unei statui a Baronului insa amplasamentul in tribuna este complet gresit pentru ca cine are putina cultura a stadionului stie ca statuile realizate in tribune reprezinta suporteri fideli trecuit in nefiinta carora clubul a ales sa le aduca astfel un ultim omagiu, ori in cazul nostru situatia este compelt diferita, Baronul Neuman a fost creatorul UTEI nu un simplu suporter iar daca astazi ar fi inca printre noi cu siguranta nu ar privi UTA de la tribuna a II-a dupa vor sa faca astia, chipurile sa dea bine la camera.
      Bine ca initiatorul nu vrea sa il imortalizeze si cu seminte in mana.

      Trecand peste ceea ce va spuneam mai sus, amplasamentul mi se pate complet gresit si daca as marsa pe logica lor, aceea de a fi vazuta statuia de la TV, de parca statuile se fac pentru a fi vazute la TV si nu pentru a cinsti memoria celui imortalizat.
      Mi se pare gresit pentru ca o statuie de dimensiunile unui om va fi complet neobservata intr-o tribuna plina.

      Ma uit la statuile din Alba Iulia, de altfel foarte bine realizate, insa alea reprezinta altceva, reprezinta niste oameni obisnuiti intr-o zi obisnuita din viata cetatii, in cazul nostru familia Neuman a creeat, pe langa UTA, un oras intreg, Baronul n-a fost fost doar un oarecare

      Daca tot faceti un lucru, faceti-l ca lumea, statuia trebuie facuta in fata stadionului care ii poarta si numele.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.