Prinsă între barierele de la trecerea la nivel cu calea ferată pe Calea Șiriei. Șoferița a rămas fără permis





O femeie în vârstă de 54 de ani, din Vladimirescu, a rămas prinsă – cu mașina – între barierele de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Calea Șiriei. Șoferița a forțat trecerea, deși semnalele acustice și luminoase anunțau apropierea trenului, autoturismul pe care-l conducea rămânând blocat între bariere. Incidentul nu s-a soldat cu victime sau cu pagube materiale, din fericire. Femeie a fost amendată de polițiști cu 1.485 de lei, fiindu-i suspendat și dreptul de a conduce pentru 120 de zile.
„La data de 8 aprilie, în jurul orei 16:00, o femeie de 54 de ani, din Vladimirescu, a condus un autoturism pe Calea Șiriei, în direcția Horia. Ajungând la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respectat semnalele acustice și luminoase care anunțau apropierea unui tren, angajându-se în traversarea șinelor de tren. În timpul traversării, autoturismul a fost surprins și a rămas blocat între bariere, până la trecerea trenului și ridicarea acestora.
Incidentul nu s-a soldat cu avarii sau victime, nefiind afectată nici circulația feroviară. Polițiștii Serviciului Rutier, care desfășurau activități în zonă, au supravegheat zona și au luat toate măsurile pentru evitarea pericolelor. Ulterior, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Aceștia atrag atenția tuturor șoferilor că „neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată, când barierele sunt coborâte sau în curs de coborâre se sancționează cu amendă între 1.485 și 3.300 de lei, precum și cu reținerea permisului de conducere pentru 120 de zile, și eliberarea dovezii fără drept de circulație”.
Citește și: Coliziune în trafic, pe strada Zimbrului, colț cu Adam Müller Guttenbrunn
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.