Barcelona rămâne neînvinsă la ea acasă. Liverpool are nevoie de un miracol pe 7 mai
FC Barcelona a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Liverpool în primul tur al semifinalelor UEFA Champions League 2019 și a făcut astfel un pas important spre finală. FC Barcelona a stabilit un nou record al competiţiei, fiind neînvinsă de 31 de meciuri consecutive pe teren propriu.
Catalanii s-au impus prin golurile marcate de Luis Suarez (26) şi Lionel Messi (75, 82).
Pentru Luis Suarez a fost primul gol din actualul sezon al UEFA Champions League, iar Messi ajunge la 600 de goluri înscrise pentru FC Barcelona. Sud-americanul a atins acest record exact la 14 ani de la primul său gol marcat cu Albacete. Pe 1 mai 2005, starul catalanilor puncta pentru prima oară în echipamentul blaugrana. În ceea ce-l privește pe Suarez, el a marcat golul cu numărul 500 pentru Barcelona în istoria Champions League. În total, până acum, 501 goluri a înscris Barcelona în istoria Champions League, iar 22,2% din reuşite îi aparţinlui Messi (112 goluri).
Liverpool a făcut un meci foarte bun, a presat mult, a dominat jocul şi a ratat câteva situaţii foarte mari, dar Barcelona a funcţionat aproape perfect, reuşind să arate pragmatism şi să facă diferenţa prin câteva sclipiri de geniu.
Uruguayanul Suarez, fost idol la Liverpool, a deschis scorul (26), deviind inspirat în plasă centrarea excepţională a lui Jordi Alba.
„Cormoranii” au avut ocazii de gol prin Milner şi Salah, dar în cele din urmă tot Barcelona a fost cea care a marcat, prin Messi, care a reluat în plasă mingea revenită din bară, la şutul lui Suarez (75).
Messi a reuşit dubla în min. 82, dintr-o lovitură liberă executată perfect la vinclu (82). Pentru argentinian a fost golul cu numărul 600 în tricoul echipei blaugrana.
Liverpool a avut şansa de a reduce din diferenţă, dar Rakitic a respins senzaţional mingea şutată de Firmino și apoi Salah a reluat în bară cu toată poarta în faţă (84).
Barcelona putea câştiga la un scor şi mai mare, ratând câteva contraatacuri supranumerice, cum a fost şi la ultima fază (90+7), când Ousmane Dembele a reluat slab faţă în faţă cu portarul Alisson Becker, iar brazilianul a apărat.
sursa> digi24
Comentariile portalului
Un motiv în plus să mergi la atrium mall Arad Am mâncat azi la sis kebab în Arad și vreau să spun ca e mult peste multe branduri de (...)
DIICOT, Parchetul General, CSAT, fosti ambasadori in Romania, televiziuni, Curtea Constitutionala, Johahanis, primarii, prefecturi, servicii secrete, toata aceasta gloata de nemernici si-a dat mana pentru a pune in practica impotriva (...)
Nora, raspunsurile la intrebarile tale le asteptam si noi, toti. Nu pot decat sa sper ca le vom afla. La un moment dat. Raducu, inainte sa-l injuri, incearca macar sa-i (...)