Ergad Arad, evoluție excelentă în insula Creta, la Socca Champions League la minifotbal
Ergad Arad a reprezentat excelent România, Aradul și tot ceea ce înseamnă Liga Desavoia la Socca Champions League la minifotbal, un sport care a prins tot mai mult teren în România și în Europa, un sport la care România este chiar campioana mondială.
Echipa condusă de Valentin Popa, care din păcate nu a putut fi prezent în Grecia, și pregătită de Andrei Nanu, s-a dus în Grecia în calitate de outsider. În cei câțiva ani de existență, Ergad a fost mereu una dintre fruntașele Ligii Desavoia, dar niciodată campioană, în schimba a câștigat câteva Cupe la Desavoia și a și disputat câteva finale. Michel Vlad, Norbi Polgar, Cătălin Bujor sau Darius Nadiu, ca să-i amintim pe unii dintre cei mai vechi componenți, au arătat mereu că sunt foarte buni în turneele care durează două-trei zile, așa cum a fost și turneul de la Oradea care le-a asigurat calificarea la cea mai importantă competiție intercluburi din Europa la minifotbal, Socca Champions League.
Ergad a ieșit dintr-o grupă cu Atena San Antonio (scor 1-1), apoi 3-3 cu Red Clover Dublin din Irlanda și a urmat victoria cu 2-1 în fața turcilor de la Baclavari Spor, ceea ce le-a asigurat arădenilor locul 2 în grupă și calificarea în fazele eliminatorii.
Ieri dimineață, în primul tur al fazelor eliminatorii, Ergad a trecut cu scorul de 3-0 de libienii de la Olympi Azzavi.
Apoi a urmat cel mai dificil test. În fața arădenilor a apărut Allur, o formație din Kazahstan, profesionistă, care a are în componență trei campioni europeni și trei vicecampioni mondiali, Kazahstan fiind echipa care a pierdut la lovituri de departajare finala mondială în dauna României. Allur a fost o nucă mult prea tare pentru Ergad care s-a ținut totuși mult timp lângă mult mai bine cotata grupare cazacă. Allur a deschis scorul, a egalat apoi Sergiu Popa, după care cazacii s-au dus la 3-1. Michel Vlad (foto sus) și-a readus echipa în meci cu un șut sec lângă bară pentru 3-2, dar în cele din urmă formația din Kazahstan avea să câștige cu 4-2 și să pună capăt aventurii excelente ale echipei arădene.
Lotul Ergad Arad la Socca Champions League 2024: Cătălin Bujor, Sebastian Sîrb, Sergiu Pistol (portari) – Norbert Polgar, Michel Vlad, Darius Nadiu, Silviu Măgulean, Alexandru Chepețan, Darius Dolga și Sergiu Popa.
La final, evident că băieții nu puteau rata o baie în Marea Egee…
Comentariile portalului
Gresit,. Cei care se zvârcolesc in chinuri sunt cei de teapa dumitale, voi sunteți fanatizați și va comportați ca atare. Voi sunteți purtătorii Icoanei (...)
Invitații neoficiale?🤣 Mitomanul sigur are o invitație neoficiala, nu-i așa? I-or fi dat-o extraterestrii. Nu știu nimic, dumneavoastră sunteți superior, cunoscător, moralist, atoateștiutor sigur ș (...)
... una, doua/doi si trei, ka kand se numere, no'. (Z. Stancu - Descultzzz)."