sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bărbatul care a pătruns în Casa Albă era înarmat. Doar 4 minute au dus la evitarea unei situaţii imprevizibile

    de Special Arad | 21 septembrie 2014, 11:53 AM | Internaţional

    0

    Bărbatul care a pătruns vineri în incinta Casei Albe avea asupra sa un cuţit şi voia să îi atragă atenţia asupra problemelor ţării preşedintelui Barack Obama, care plecase de doar patru minute, anunţă Secret Service, conform Fox News.

    Potrivit Secret Service, Omar J. Gonzales, în vârstă de 42 de ani, avea ascuns sub haine un cuţit în momentul în care a fost surprins în Casa Albă.

    În momentul în care a fost imobilizat, intrusul i-a spus unui agent că era „preocupat de faptul că situaţia din SUA se agravează şi că trebuia să îl sesizeze pe preşedintele Obama pentru a informa populaţia”, potrivit actului de acuzare, scrie Mediafax.

    Preşedintele Barack Obama nu mai era la Casa Albă în momentul incidentului, petrecut vineri în jurul orei 19.20. Barack Obama, fiicele lui şi un prieten părăsiseră Casa Albă cu patru minute înainte, îndreptându-se cu elicopterul spre reşedinţa de la Camp David (Maryland), unde familia prezidenţială petrece weekendul. Michelle Obama se afla deja la Camp David.

    Iniţial, Secret Service anunţase că intrusul nu era înarmat.

    Omar Gonzalez, domiciliat în Copperas Cove (Texas), a fost inculpat pentru pătrundere ilegală în complexul prezidenţial.

    Într-un alt incident, un bărbat din New Jersey a oprit un vehicul în faţa intrării principale spre Casa Albă şi a refuzat să plece, fiind reţinut.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.