Bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani nu au permisiunea de a părăsi ţara
Ucraina se aşteaptă la un atac cu tancuri ruseşti asupra capitalei Kiev vineri, care ar putea deveni cea mai dură zi a războiului, a declarat un consilier al ministrului de interne, relatează Reuters. Noaptea trecută, forţele ruse s-au apropiat la câteva zeci de kilometri de Kiev, iar capitala ucraineană a fost lovită cu tiruri de rachete. Cel puţin două blocuri de locuinţe au fost afectate.
Rusia consideră că şi-a îndeplinit ”cu succes” toate obiectivele stabilite în prima zi a invaziei Ucrainei, unde bombardamente şi confruntări armate s-au soldat cu aproape 140 de morţi, potrivit autorităţilor ucrainene, relatează AFP.
”Toate sarcinile grupurilor de militari din Forţele armate ale Federaţiei ruse din această zi au fost îndeplinite cu succes”, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov. Rusia nu avea ”alt mijloc” să se apere, decât trimiţându-şi forţele în Ucraina, s-a justificat joi preşedinte, le rus Vladimir Putin, în prima zi invaziei forţelor ruse a Ucrainei.
„Ceea ce se întâmplă în prezent sunt măsuri constrânse, pentru că nu ni s-a lăsat niciun alt mijloc de a proceda altfel”, a declarat liderul de la Kremlin într-o reuniune, transmisă la televizor, cu oameni de afaceri, la Moscova.
„Riscurile la adresa securităţii create erau de aşa natură că era imposibil să reacţionăm altfel”, a subliniat el.
În plus, se pare că bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani nu au permisiunea de a părăsi ţara pe timpul stării de urgenţă, transmite dpa. Acestora nu li se permite să treacă frontiera, a anunţat joi seara şeful autorităţii vamale ucrainene din Lvov, Daniil Menşikov, pe Facebook. El le-a cerut oamenilor să nu intre în panică şi să nu încerce să treacă frontiera pe cont propriu. Preşedintele Volodimir Zelenski a semnat joi ordinul de mobilizare generală valabil pentru 90 de zile ce prevede convocarea incorporabililor şi a rezerviştilor ca urmare a invaziei declanşate de Rusia, a transmis agenţia UNIAN.
Citește în continuare aici













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)