sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bâlbâială la Centrul de Vaccinare din Ineu! Au dispărut 18 doze de vaccin

    de Andreea Daniela B. | 2 martie 2021, 1:25 PM | Știri Arad

    1

    Uneori se mai întâmplă și erori, însă cei din Ineu au dat-o în bară destul de rău de această dată. Știm cu toții că dozele duse spre centrele de vaccinare sunt numărate pentru că acestea trebuie păstrate în condiții speciale și nu pot fi lăsate pe oriunde. Mai exact, vorbim în cazul de față despre dozele de la Pfizer care trebuie utilizate în doar câteva minute după ce acestea au fost aduse de la temperatura de -70 de grade în care trebuie ținute. Ei bine, la Ineu s-a întâmplat ca cineva să aibă „grijă” de flacoanele pline cu ser și să le pună tocmai în coșul de gunoi.

    Astăzi, 02.03.2021, în jurul orei 12.00, șeful centrului de vaccinare din Ineu a informat CJCCI Arad că ieri seara nu a mai găsit 3 flacoane (18 doze). Există suspiciunea că din greșeală le-a aruncat la gunoi cu ambalajul din carton. Flacoanele nu au putut fi găsite deoarece gunoiul a fost ridicat si transportat la stația de sortare de la Mocrea. Direcția de Sănătate Publică a dispus efectuarea unor verificări la centrul de vaccinare”, spun reprezentanții ISU Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.