joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Baba oarba… UTA a pierdut în ultima secundă cu Hermannstadt după dubla lui Baba Alhassan

    de Lucian Dănilă | 17 septembrie 2022, 10:29 PM | Sport | Topic special

    1

    UTA a părut o babă pensionară în jocul cu Hermannstadt, nicidecum o Bătrână Doamnă respectabilă, iar soarta face ca gruparea arădeană să fie învinsă, în ultima secundă a meciului, de un jucător care se numește Baba Alhassan.

    Începem cu sfârșitul, cu cele spuse de Marin Dună, asistentul lui Ilie Poenaru, imediat după joc. „Nu meritam să pierdem”, a zis printre altele Dună, dar ne întrebăm dacă ar fi spus și că „nu meritam să câștigăm” dacă UTA reușea să înscrie la faza care a precedat golul victoriei sibiene. Totodată, Dună ne-a readus aminte că jucătorii arădeni acuză o stare de oboseală. Noi ne întrebăm de ce? Jucătorii formației arădene au avut opt zile la dispoziție să pregătească partida cu sibienii, ei evoluând la Botoșani vinerea trecută.

    L-am ascultat apoi pe Ilie Poenaru care ne-a repetat și el, după ce a mai făcut-o și cu alte ocazii, că „jucătorii echipei noastre trebuie să fie modești. Nu mai putem continua așa. Îmi asum această înfrângere”. Ne-ar interesa și modul în care își asumă staff-ul tehnic înfrângerea și ce înseamnă să fii modest din punct de vedere al jucătorilor, pentru că noi am văzut doar că ei sunt modești din punct de vedere sportiv, fotbalistic…

    Dar parcă și mai tare au deranjat tot cuvintele lui Dună, acesta spunând că „echipa nu a fost pregătită mental pentru acest meci”. Păi cum? UTA, echipa antrenată de Poenaru și Dună, juca pe teren propriu cu echipa clasată pe locul al 3-lea în Superliga, o echipă neînvinsă în acest sezon, o echipă care nu a mai pierdut pe teren străin din primăvara anului 2021! Și a mai spus Dună ceva… „După victoria de la Botoșani, o echipă mai bună decât Hermannstadt, unii jucători au crezut că vom câștiga acest meci pentru că se mai termină și cu invincibilitatea ei”, a spus Dună, iar în seara asta am văzut cât de „mai bună” este FC Botoșani, echipă care a pierdut cu 0-7 pe terenul celor de la Sepsi! Zero la șapteeeeee….!

    Arădenii s-au entuziasmat după victoria de la |Botoșani, dar reperele probabil nu au fost bine alese. Antrenorii ne vorbesc că echipa era într-un moment bun, neînvinsă de patru etape, dar în două din aceste etape UTA a fost la un pas să piardă cu Mioveni și Chindia, ultimele clasate, echipe care la momentul respectiv au fost ridicate prin declarații la nivelul de super echipe.

    UTA, astăzi, a întâlnit o echipă care a avut în formula de start opt jucători care au promovat în sezonul trecut în Liga 1. Dar această echipă, cu un antrenor care se pare că își cunoaște foarte bine meseria și care nu a pierdut nici măcar un meci din cele 18 din cariera sa în Liga 1, a arătat că practică un joc de posesie foarte bun, care are în componență jucători care își cunosc foarte bine fișa postului și care are o mentalitate de echipă care poate să aspire la locurile fruntașe din clasament, fapt demonstrat de victoriile obținute în ultimele secunde ale acestui meci și ale meciurilor anterioare, cel cu FC Argeș, cu Petrolul, dar și prestațiile din meciurile cu FCSB sau CS Universitatea Craiova.

    Este adevărat că UTA a avut o oarecare superioritate în primele minute, dar acea superioritate s-a văzut doar la numărul de șuturi pe poartă după ce mingea trimisă destul de slab de Batha a fost prinsă de Muțiu. La poarta lui Iacob, însă, Hermannstadt parcă a fost mai periculoasă, dar execuțiile lui Opruț și a lui Oroian nu au nimerit ținta. După un șut din voleu pe lângă poartă al lui Postolachi, UTA a reușit probabil singura fază mai legată din acest meci. Jobello l-a angajat pe Hoxhallari în banda stângă, albanezul a centrat, mingea a fost respinsă din blocaj de Ionuț Stoica, a ajuns la limita careului de 16 metri, Stahl a fost mai rapid decât Răuță și fostul dinamovist a faultat în careu. Postolachi a executat perfect penalty-ul și UTA avea avantaj în minutul 28 pe tabela de marcaj.

    postolachi 1

    Publicul era în delir și se aștepta la un joc și mai bun din acest moment al favoriților lor. Dar bucuria nu a durat prea mult pentru că în minutul 36, sibienii au spart ușor defensiva arădeană. O pasă verticală din jumătatea sibienilor de teren, Paraschiv a deviat mingea de lângă Chindriș pe direcția de alergare a lui Baba Alhassan, acesta a plecat de la 30 de metri șicanat de Batha dar mijlocașul arădenilor a fost inferior atât ca viteză cât și ca forță și Alhassan a înscris cu un șut foarte puternic la colțul scurt al porții apărate de Iacob pentru 1-1.

    La pauză s-a intrat cu acest rezultat de egalitate, 1-1, iar Poenaru i-a schimbat pe Stahl și Cascini, atât pentru faptul că nu au produs mai nimic, dar mai ales pe considerentul lipsei de prospețime fizică. Au intrat Ubbink și Matei și fanii arădeni se așteptau ca echipa lor favorită să câștige atât la jocul de posesie cât și la creativitate. Din păcate, Ubbink a fost din nou o umbră, iar Matei, care nu s-a remarcat nici el cu nimic, s-a accidentat și Poenaru a fost forțat să-l trimită în teren pe Negoescu. UTA a jucat ultimul sfert de meci cu doi jucători under 21 în benzi în condițiile în care pe zonă centrală nu a reușit deloc să pună probleme.

    Partea secundă a fost cu siguranță foarte plictisitoare pentru un spectator neutru. UTA a avut o ocazie prin Chindriș la o fază fixă și o bună situație la o incursiune a lui Vukcevic în dreapta. Atât… De partea cealaltă, sibienii au avut un contraatac periculos la capătul căreia Balaure a greșit ultima pasă spre același Baba Alhassan, sau șutul de la distanță al lui Biceanu. Dar sibienii au arătat totuși că au știința posesiei și au dus mult mai bine atacurile poziționale. Jucătorii Bătrânei Doamne s-au arătat crispați în jumătatea adversă, iar după minutul 70 au început cu mingile aruncate în spatele liniei defensive a celor de la Hermannstadt, mingi care fie au ieșit în aut de poartă, fie au fost culese ușor de Muțiu.

    keseru12

    Au venit însă minutele de prelungiri. UTA putea da lovitura în minutul 90+4, atunci când Keșeru a făcut singurul lucru bun de la intrarea sa pe teren. A intrat în careu în partea stângă a sensului de atac al arădenilor, a centrat paralel cu linia porții, Postolachi și Benga au trecut pe lângă minge și de aici a început dezastrul. Opruț a preluat, a ieșit din defensivă cu mingea la picior, l-a găsit pe Petrescu în centrul terenului, acesta a pasat în dreapta unde Baba Alhassan a fost complet liber și ghanezul, singur cu Iacob, a înscris pe lângă acesta din nou la colțul scurt: 1-2!

    A fost ultima fază a meciului pentru că centralul Colțescu a fluierat finalul tocmai când s-a reluat jocul de la jumătatea terenului.

    O înfrângere grea pentru UTA mai ales dacă privim în perspectivă. Cu doar 15 puncte adunate în 11 meciuri, UTA are parte de un final de tur infernal cu meciuri împotriva echipelor Farul, CFR, FCSB și CS Universitatea Craiova.

    Dar dincolo de rezultat, mai descurajant este jocul prestat de echipa antrenată de Poenaru, un joc dezlânat, cu o construcție lentă și cu probleme inclusiv pe faza defensivă, chiar și pe zonă centrală, un compartiment care mult timp a fost unul forte.

    hidisan moment

    Meciul din această după amiază a început cu un moment de reculegere în memoria celui care a fost Florin Hidișan, un fotbalist care a îmbrăcat în două rânduri tricoul roș-alb al echipei arădene, un fotbalist foarte apreciat de fanii arădeni.

    UTA Arad – Hermannstadt 1-2 (1–1)

    Postolachi 28 – din 11m / Baba Alhassan 36, 90+5.

    UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriș, Hoxhallari – Batha (67 Anton), Cascini (46 Fl. Matei, 72 Negoescu) – Stahl (46 Ubbink), Șteau, Jobello (67 Keșeru) – Postolachi.

    Hermannstadt: Muțiu – Butean, Bejan, I. Stoica, Opruț – Biceanu (90 Năstăsie), Răuță (80 Mino Sota) – Balaure (80 P. Petrescu), Alhassan, Oroian (69 Iancu) – Paraschiv (80 Buhăcianu).

    Arbitri: S. Colțescu (București) – la centru, Ad. Popescu (Craiova) și Al. Vodă (Albă Iulia) – asistenți.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.