vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a luat decizia de a trimite la CCR Ordonanța privind modificările pe Codurile Penale

    de - | 3 februarie 2017, 11:56 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    „Am decis să ridic excepția de neconstituționalitate a Ordonanței. Aceasta va pleca spre CCR”, a declarat Victor Ciorbea.

    O primă critică vizează elemente extrinseci OUG – neindeplinirea cerințelor referitoare la existența urgenței și a cazului excepțional care să permită adoptarea unei astfel de OUG.Guvernul spune în nota de fundamentare că unul dintre motive este că e necesară implementarea unei directive a UE: verificând directiva, am constatat că termenul de implementare a acesteia este 1 aprilie 2018, suficient de lung pentru ca această chestiune să poată fi dezbătută în parlament pe baza unui proiect de lege”, a declarat Victor Ciorbea.

    Avocatul Poporului a mai menționat că a primit joi de la Procurorul General o scrisoare prin care a fost rugat să ia în considerare critici de neconstitutionalitate dintr-un document intocmit de PICCJ. ”Am avut în vedere și acest docment. Unele idei au fost preluate in textul exceptiei. Pe celelalte n-am reușit să le examinăm, dar am atasat documentul la exceptia propriu-zisă”, a precizat Ciorbea.

    Reamintim că Ciorbea declarase inițial că nu are temei legal să atace ordonanța, motivand ca actul legislativ nu a intrat in vigoare. La o zi distanță, Ciorbea a avut o intalnire la sediul institutiei cu președintele Iohannis, iar dupa intalnire a anunțat că va analiza opțiunile.

    „Speranța mea este că până mâine sau până poimâine va lua decizia corectă și va sesiza CCR. Cu siguranță va trebuie în afară de situația pur juridică să vadă că România e revoltată. Sunt mii și mii de oameni în stradă, nu pot fi explicate prin faptul că și în alte țări au fost proteste. Aceste proteste sunt la noi, sunt în România, în România este atacat statul de drept și aici trebuie făcută ordine”, a spus șeful statului.

    Preşedintele Klaus Iohannis a a anunțat la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) că îi va face o „vizită” Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, pentru a-i transmite personal că se aşteaptă o luare de poziţie a sa cu privire la ordonanța de urgență prin care au fost modificate Codurile penale.

    Declarația președintelui a venit în contextul discuției cu privire la sesizarea Curții Constituționale pe tema OUG emisă marţi seara de Guvern, care modifică Codurile Penale.

    Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, ironic, că în această iniţiativă ar trebui chemat şi Avocatul Poporului. „Ar putea fi chemat şi Avocatul Poporului să ia atitudine în această problemă, că am remarcat că a fost foarte activ în ultima perioadă”, a spus Lazăr.

    Sursa: Realitatea

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.