Au ucis Micălaca! Falcă a făcut voia celor de la Kaufland. Firma nevestei primarului, proiectantul nemților





Știri Arad. De câțiva ani, primarul Gheorghe Falcă strigă într-una că membrii Guvernului Ponta sunt vinovați de sugrumarea traficului de pe centura Aradului, acolo unde s-au sistat, pentru câțiva ani lucrările la pasaje. Acum, același Falcă, sugrumă traficul din interiorul municipiului, bazându-se pe un PUZ pe care tot el l-a comandat…
După ce săptămâna trecută s-au abținut, lăsându-ne să credem că pentru ei primează orașul și nu interesele unui individ care ocupă vremelnic scaunul de primar, consilierii locali au votat proiectul pentru „aprobarea Studiului de fezabilitate «Amenajare intersecţie Calea Radnei cu strada Maximilian, acces hipermagazin Kaufland» şi acceptarea transmiterii obiectivului în proprietatea publică a Municipiului Arad”. Soluţia a fost „reanalizată”… probabil în laboratoarele PNL, și mai mult ca sigur impusă de primar. Pesediștii? Există ei în CLM?
„Se propune amenajarea unei intersecţii în «cruce», astfel încât locuitorii din Cartierul Micălaca, cuprins între linia de cale ferată, Calea Radnei, până la intersecţia cu str. Mioriţa să poată efectua virajul la stânga de pe strada Maximilian peste linia de tramvai fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze spre zona centrală a oraşului, respectiv să fie asigurat accesul din toate direcţiile către viitorul magazin Kaufland. Prin lucrările proiectate se prevede realizarea trecerii la nivel peste linia de tramvai, pentru a crea posibilitatea de viraj la stânga/dreapta din/în Calea Radnei şi Strada Maximilian respectiv incinta magazinului Kaufland, realizarea unei treceri de pietoni pe Calea Radnei, semnalizarea rutieră aferentă cu semaforizarea intersecţiei în corelare cu soluţia existentă de semaforizare pe Calea Radnei”, se prevede în proiect.
Deci, ce avem noi aici? Blocaje și cozi imense pe Calea Radnei, indiferent de sens. Arădenii vor fi nevoiți ca de la Podgoria și până la ieșirea de pe Calea Radnei să oprească la nu mai puțin de șase semafoare: Polivalentă, viitorul Kaufland, Miorița, LIDL și apoi la ieșirea spre Vladimirescu (două).
Kaufland a ucis două stadioane și traficul pe marile magistrale
Totul pentru a asigura clientela celor de la Kaufland. Nu avem nimic cu această companie, multinațională, dar sunt unele aspecte care ne fac să ne punem tot felul de semne de întrebare.
1. Primul magazin Kaufland din oraș a fost construit pe un stadion de fotbal. Al doilea, la fel. Astfel, Aradul a pierdut două zone verzi în detrimentul betoanelor, mai ales că în zona viitorului Kaufland, spațiul verde va ocupa aproximativ 15 la sută din suprafața totală… După demolarea stadioanelor nu au mai fost construite alte baze sportive ci doar s-au renovat altele vechi.
2. Familia primarului Falcă este foarte adânc implicată în acest proiect. Proiectul viitorului magazin Kaufland (companie germană), dar și al construcțiilor din acest viitor complex îi aparține chiar soției primarului, Ela Falcă.
3. Aceeași problemă care urmează să apară în Micălaca după construcția viitoarei intersecții – care prevede și mutarea stației de tramvai, a apărut în Calea Aurel Vlaicu după modificarea intersecției din fața magazinului… Kaufland. La orele de vârf, din cauza semaforizării excesive, traficul pe Vlaicu devine infernal. În proiect se arată că se va muta şi o staţie de tramvai. „Staţia de tramvai s-a reamenajat prin mutarea celei existente de pe sensul de mers spre ieşirea din oraş în aceeaşi secţiune cu cea existentă pe sensul de mers spre zona centrală”, se precizează în proiect.
Valoarea obiectivului de investiţie, inclusiv TVA, este de 961.391 lei, echivalentul a 217.544 euro. Investiţia este în sarcina proprietarului, nu a Primăriei, iar după finalizarea lucrărilor, se va face transmiterea obiectivului în proprietatea publică a Municipiului Arad. Ha! Ha! Ha!
Cum motivează Primăria
În prezent, „intersecţia dintre Calea Radnei şi Strada Maximilian este amenajată ca intersecţie în „T”, cu posibilitate de viraj numai la dreapta spre centrul oraşului, fapt care creează actualmente un disconfort pentru locuitorii din această zonă care pentru a se deplasa pe direcţia de mers spre ieşirea din localitate trebuie să meargă până după pasajul peste calea ferată ori până în intersecţia din faţa catedralei (Podgoria), intersecţii foarte aglomerate din Municipiul Arad mai ales în anumite perioade orare”, se precizează în proiect.
În final, o întrebare, mai mult retorică decât altfel… Domnule primar, știți cumva cine este intermediarul vânzării terenului dintre Romtelecom și Kaufland? Este cumva soacra dumneavoastră?
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)