Au căzut cu tot cu schele! 74 de morți într-un accident de muncă teribil!





Un nou accident industrial a avut loc la o centrală electrică din China, unde o platformă de construcție de la turnul de răcire s-a prăbușit, joi, peste muncitori. Bilanțul victimelor se ridică deocamdată la 74 de morți.
Agenția de presă chineză Xinhua a transmis că 68 din cele 74 de victime au fost identificate, ele având vârste între 23 și 53 de ani.
Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele.
„Vom face o investigație serioasă pentru a stabili cauza accidentului, iar cei responsabili vor fi trași la răspundere”, a spus guvernatorul provincei Jiangxi, unde a avut loc accidentul.
China Daily a relatat că accidentul a avut loc atunci când turnul de răcire s-a prăbușit, ceea ce a declanșat prăbușirea întregii platforme de construcție, în momentul în care se făcea schimbul dintre tura de noapte și cea de dimineață.
Compania care conducea centrala electrică, Jiangxi Ganneng Co, a transmis că va coopera cu autoritățile. China Daily a citat un comunicat al companiei din septembrie în care spunea că a pornit o campanie de 100 de zile pentru a grăbi lucrările la centrală pentru a profita de vremea bună.
Accidentele soldate cu multe victime sunt relativ comune pe platformele industriale din China, iar populaţia este tot mai furioasă de standardele scăzute privind securitatea muncii. Ultimele trei decenii de creştere economică fulminantă au fost umbrite de numeroase incidente, de la dezastre miniere la incendii în fabrici.
Autorităţile chineze au promis să îmbunătăţească situaţia, iar preşedintele Xi Jinping a dat asigurări că Guvernul şi-a învăţat lecţia după exploziile din oraşul port Tianjin, de anul trecut, soldate cu peste 170 de morţi.
sursa: digi24
Comentariile portalului
Nu vrem să-l apărăm nici pe Iohannis, nici Guvernul, nici MAE, și nu știm ce înțelegeți prin „Zero Izolaționism” (poate ați vrut să (...)
Eu o sa votez în turul doi pentru democrație, nu pentru un regim autoritar.
== HELMUT ARE DREPTATE -- 12 MII ARADENI TAMPI AU VOTAT CU KAKARAU CARE NU A FACUT 1 EURO IN 10 ANI SI ALTI 8 MII TAMPI DE ARAD AU VOTAT CU UN MINCINOS NOTORIU . == (...)