Din seria „aspecte ale culturii arădene în anul de grație 2015” – din Teatrul de Stat „Ioan Slavici” se fură!  Astăzi, episodul „s-a furat un motor”

Știrea cu „din Teatru s-a furat un motor, care manevra ușile grele din culise; directorul Bogdan Costea a ținut o ședință în care i-a acuzat – fără să nominalizeze pe cineva – pe actori… pe toți angajații instituției că au furat respectivul motor; ulterior, s-au montat camere de supraveghere pe aproape tot arealul Teatrului, iar acum toată lumea se simte mai penibil chiar decât în anii în care, totuși, se fura mai subtil” circulă de vreo săptămână prin cercurile selecte ale undergroundului informațional… unde nu-i voie cu camere. N-a apărut niciunde… că… nahh… asemenea subiecte „sunt complexe și prezintă umflături”… precum și situațiile care le generează ulterior. Noi n-avem prejudecăți și nici impuneri financiar-morale de natura „celor care nu le fac”… așa că l-am explorat noi, oleacă… fie și numai așa… că e distractiv.
La urma urmei, chiar, cine „să facă subiectul”, dacă nu noi… care… cum ne știți… suntem aproape calificați în domeniul „recuperări motoare”… de ne vine să ne trecem asta și pe cărțile de vizită?…
O știți pe aia? „Un om din Tecuci avea un motor / dar nu i-a folosit la nimic.” Este o poezie-distih scrisă de Mihai Ursachi… o ars poetica de la care a început postmodernismul în România…
No… în fine… noi cu asta-n cap am purces să căutăm motorul care… nu că a provocat scandal… dar a zguduit din temelii subteranele Teatrului arădean și i-a schimbat fața. pur și simplu… de când cu camerele alea…
Ei bine, după un periplu egal distractiv cât documentaristic, desfășurat pe traseul intrarea principală – foaierul principal – sala mare – scenă – culise – „locul de sub trepte” – luat prin spate – holul cu secretariatul / directoratul – vorbit cu Bogdan Costea, suntem în măsură să vă revelăm următoarele – dar nu înainte de a vă dezvălui că… nouă ne-a fost ușor, dar celor cu care ne-am întâlnit – absolut întâmplător – nu! „Bă!… nu mă întreba așa ceva! Nu te-ai întâlnit cu mine!” a fost refrenul…
Așadar:

Motorul, de fapt, a dispărut… s-a încălzit și s-a  evaporat… s-a ridicat la cer gen… nu e dat ca furat, la Poliție, pentru că nu a fost recepționat, ca atare, pe acte, de la firma din București care a fost aleasă pentru lucrare de către Levente Bognar (îl știți, nu?)… „fără licitație, pentru că nu e nevoie… valoarea lucrării fiind de 70.000 de lei.” – așa cum însuși Bogdan Costea ne-a informat… pe hol. No bun… și atunci ce-o fost cu ședința aia în care actori, regizori, angajați de tot felul au fost făcuți hoți în grup? Păi… așa… nohh… n-ați mai văzut ședințe proaste?…
Și camerele?… Camerele de ce așa… brusc?! Acuma dacă hoțul ăla… în fondul său sufletesc adânc, poate om bun și cu frică de cele sfinte… știu eu?… s-o fi dus la spovedanie și i-o zis preotul „du, mă, păcătosule care ești om de cultură, motorul înapoi la oamenii ăia de cultură!” – ăla cum îl duce înapoi dacă știe că sunt camere?! Ce, îi prost să se dea singur în gât?! Stăă, acuma, și-și dă cu capul de motor, în cine știe ce garaj obscur din tablă ondulată, și nu știe cum să-și repare greșeala… că între timp or pus camere. Iar motorul stă degeaba, nu folosește nimănui și la nimic… ca al omului din Tecuci cu care a început postmodernismul… și oamenii ăia de-s mașiniști sau ce-s ei se chinuie să împingă porțile de fier cu mâna…  ca înainte de a fi nevoie de motoare! Îi bine așa?! Îi bine pe naiba!
În altă ordine de idei, firma care pune motoare la ușile din culisele teatrelor românești, a luat celălalt motor și l-a ascuns!… Mai mult ca sigur că de frică să nu dispară și ăla…
Îi înțelegem perfect: Bognar i-a adus…
Aaa… am uitat un amănunt destul de important: motorul ăla costă cam 3000 de Euro.