Atac terorist în Franța! Mai multe persoane luate ostatice! Atacatorul a fost neutralizat





Mai multe persoane au fost luate ostatice într-un supermarket din Trebes, în sudul Franței. De asemenea, un polițist a fost împușcat în Carcassonne, la 15 minute distanță cu mașina, de magazin. Autoritățile tratează incidentul ca unul de natură teroristă.
Conform presei din Franța, bărbatul mai întâi a atacat o patrulă de politiști și a reușit să împuște un agent, care a fost transportat la spital, după care a intrat într-un supermarket „Super U” și ar fi luat ostatici clienții și angajații magazinului.
Focurile de armă ar fi fost trase dintr-o mașină, care ulterior a ajuns la supermarket.
AFP relatează că una sau două persoane ar fi fost împușcate în timpul luării de ostatici. Măcelarul supermarketului ar fi fost ucis, potrivit publicației La Depeche.
Autorul atacului terorist este înarmat, are asupra sa mai multe grenade și spune că vrea să răzbune Siria, conform presei franceze. La momentul în care a intrat în magazin, bărbatul a strigat „Allahu Ahbar”.
Actualizare 13:30 – 20 de persoane care au reușit să iasă din supermarket când au constatat că are loc un atac terorist au povestit că bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a tras mai multe focuri de armă.
Actualizare 13:50- Potrivit presei locale, care citează surse din poliție, luarea de ostatici s-a soldat cu doi morți. Oficialii vorbesc de asemenea și de alți 10 răniți.
Ministrul de Interne al Franței ar urma să se deplaseze la fața locului.
Update: Atacatorul a fost neutralizat
sursa: digi24
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)