Astra Vagoane a luat atitudine: vaccinare pentru angajați, în cadrul companiei | Foto + Video

    de Raluca Medeleanu | 7 mai 2021, 12:20 PM | Sănătate | Știri Arad | Topic special

    3

    Compania Astra Vagoane Călători S.A. din municipiu a luat atitudine pentru a se asigura că angajații săi lucrează în siguranță, astfel că a pornit astăzi o acțiune de vaccinare, chiar în incinta sediului de pe strada Petru Rareș.

    Pe lângă medicii care au venit să desfășoare vaccinarea, acțiunii s-a alăturat și cadrul medical al instituției, Carmen Trif. În jurul orei 11:30 au sosit și directorul DSP Arad Horea Timiș și viceprimarul Lazăr Faur care au fost întâmpinați de Gheorghe Sîrbu, director general adjunct al Astra Vagoane.

    „Ne bucurăm că ați răspuns apelului nostru și vrem să dăm un bun exemplu cu dumneavoastră care sunteți o societate emblematică pentru județul Arad. Și iată că un bun exemplu tot de la dumneavoastră primim, anume că se pot vaccina oamenii la locul de muncă”, i-a spus viceprimarul Lazăr Faur lui Gheorghe Sîrbu.

    „Interesul nostru este să avem un personal sănătos, să nu avem probleme în rândul muncitorilor unde facem producția și, în primul rând, este vorba de protecția lor față de ceilalți și ne protejăm toți între noi. Eu zic că e o acțiune care ar trebui luată ca exemplu și toată lumea trebuie să înțeleagă că numai prin vaccinare putem trece peste necazurile în care ne aflăm toți”, a spus director general adjunct al Astra Vagoane, Gheorghe Sîrbu.

    Acțiunea a fost lăudată și de directorul DSP Arad, Horea Timiș, care a mai specificat că, împreună cu administrația locală, vor merge în toate companiile din Arad pentru a începe procesul de vaccinare și acolo, însoțiți de un centru de vaccinare mobil, pentru a veni în sprijinul companiilor care nu au posibilitatea să ofere un spațiu necesar vaccinării așa cum a fost în cazul celor de la Astra Vagoane.

    Text: Raluca Medeleanu
    Foto și Video: Mihai Todoca

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.