Astra a depășit UTA în clasamentul Ligii 1 și are șanse mari la play-off!





Astra Giurgiu este una dintre cele mai în formă echipe din Liga 1 în acest moment. Echipa antrenată de Eugen Neagoe se pare că a depășit problemele legate de cazurile de dopaj din cadrul lotului, dar și pe cea a arestării patronului Ioan Nicolae.
Gruparea din Giurgiu a început campionatul extrem de slab, cu o remiză și șase înfrângeri în primele șapte etape. De atunci, în 20 de meciuri, Astra a mai pierdut doar patru jocuri. Mulți au spus că echipa se va desființa după ce patronul nu i-a plătit luni de zile pe jucători, apoi s-a vorbit despre retrogradarea echipei în urma cazurilor de dopaj care îi are în centrul atenției pe Alex Ioniță, Fatai și Seto. A urmat plecarea celui mai bun jucător din lot, Constantin Budescu, dar nici asta nu a afectat rezultatele echipei din Giurgiu. Până atunci, însă, jucătorii antrenați de Neagoe au ajuns la doar două puncte distanță de play-off și s-au calificat în semifinalele Cupei României.
Astra a depășit ieri pe Chindia Târgoviște în meciul disputat la Buzău și a întrecut pe UTA și pe FC Argeș în clasament, cu precizarea că FC Argeș joacă astăzi cu Dinamo. Astra este în acest moment pe locul 7, cu 35 de puncte, la doar două puncte de locurile 5 și 6 ocupate de FC Botoșani și Academica Clinceni.
În ultimele trei etape, Astra va întâlni pe teren propriu pe FC Botoșani și pe UTA, iar în deplasare pe Gaz Metan Mediaș. După victoria cu 6-0 de la Arad, calificarea Astrei în play-off ar putea depinde chiar de meciul cu UTA din ultima etapă a sezonului regular. Cu siguranță misiunea Astrei nu va mai fi deloc atât de ușoară…
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este