Asasinatul de la Arad. Percheziții la Crimatex, firma lui Ioan Crișan din Iratoșu
Titlu principal: Se presupune că Ioan Crișan, patron al firmei Crimatex și fost socru al deputatului Sergiu Bîlcea, a fost victima unui atentat cu bomba (Foto + Video)
Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că un autoturism a luat foc în fața magazinului Profi din cartierul Aurel Vlaicu din municipiul Arad, iar o persoană de 66 de ani se afla în interior și a decedat.
Martorii susțin că a avut loc e explozie foarte puternică în fața magazinului Profi de la Lebăda, iar ulterior, autoturimul a ars.
UPDATE 1
Autoturismul Mercedes îi aparține lui Ioan Crișan, care este fostul socru al deputatului Sergiu Bîlcea și se presupune că tocmai el este persoana care a decedat. Zona este securizată pe o rază de 500 de metri și la fața locului se află inclusiv adjunctul Poliției Arad, Nicolae Jurcă, alături de criminaliști etc.
Deocamdată nu s-a făcut identificarea persoanei care se află în interior, decedată, dar șansele ca Ioan Crișan să fi fost la volan sunt extrem de mari.
UPDATE 2
Printre anchetatori se discută și despre posibilitatea ca explozia să fi fost provocată de o bombă, dar nimic nu este confirmat deocamdată.
UPDATE 3
Omul de afaceri deținea fosta fabrică de cânepă de lângă Iratoșu, se ocupa de acvacultura cu somnii africani și se pare că avea și camioane pentru transport marfă.
UPDATE 4, IPJ Arad:
„În această dimineață, în jurul orei 7, am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiul Arad s-a produs o explozie la un autoturism. La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al pompierilor, care au constatat că este vorba de despre un autoturism incendiat, iar în interior se afla un bărbat decedat. În continuare se efectuează cercetări cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
UPDATE 5, ISU Arad:
„În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent și generalizat.
Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute. După stingerea incendiului a fost găsită în interiorul mașinii o victimă. Victima, decedată, nu a putut fi identificată din cauza deteriorării cadavrului în urma incendiului. Cauza este în curs de stabilire”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
UPDATE 6
Reprezentanții IPJ Arad informează că a fost dispusă deplasarea de urgență la fața locului a unor specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pentru a sprijini ancheta. Echipa de specialiști este coordonată de adjunctul directorului Direcției de Investigații Criminale, comisar-șef de poliție Cristian Gheorghe.
UPDATE 7
Potrivit unor surse, cu zece minute înainte de explozie, Ioan Crișan (66 ani) a fost văzut la un Snackbar din apropiere, unde a băut o cafea, iar când a plecat din parcare, mașina a explodat.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Arad oferă o declarație asupra evenimentelor din această dimineață care au dus la moartea șoferului.
UPDATE 8
O femeie a mărturisit că a văzut un bărbat care ar fi umblat la mașina afaceristului, înainte ca acesta să se urce în ea, presupunându-se că ar fi montat un material explozibil – este una dintre ipotezele de lucru ale anchetatorilor.
Conform unor surse din IPJ Arad, sunt audiate în prezent persoane care locuiesc în zona unde a avut loc explozia, în condiţiile în care suflul a spart mai multe ferestre ale blocului la parterul căruia se află supermarketul, fără a exista alte persoane rănite.
UPDATE 11
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică a preluat ancheta în cazul exploziei mașinii de la Arad, în urma căreia a murit omul de afaceri Ioan Crișan. Cercetările se efectuează pentru infracțiunea de omor.
Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea cauzei dată de gravitatea faptelor, impactul social major, aspectele de fapt investigate fiind extrem de grave și pentru a se asigura soluționarea cu celeritate a cauzei, în scopul unei mai bune înfăptuiri a actului de justiție”, precizează un comunicat al Ministerului Public, preluat de Digi24.
UPDATE 12:
Un detaliu neașteptat, extrem de suspect, care a fost surprins de camerele de supraveghere în momentul exploziei autoturismului lui Ioan Crișan, conturează tot mai mult ipoteza unui dispozitiv exploziv comandat de la distanță și acționat la câteva secunde după ce șoferul a plecat de pe loc.
Un bărbat care apare în imagini ar putea fi personajul-cheie în acest dosar – mai ales că purtarea sa e ciudată, în condițiile în care la câțiva metri de el o mașină sare în aer.
Bărbatul din imagini trece grăbit și se depărtează de autoturism ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca și cum ar ști despre ce e vorba.
În mod normal, o reacție firească ar fi fost ca persoana să se oprească, să vadă ce s-a întâmplat, să vadă dacă poate ajuta, așa cum a făcut și acel bărbat care căuta un extinctor.
Video AICI
UPDATE 13
Raportul necropsiei arată că omul de afaceri în vârstă de 66 de ani a decedat din cauza exploziei, la câteva secunde după deflagrație. Au fost astfel excluse alte ipoteze luate în calcul de anchetatori privind cauza morții lui Ioan Crișan.
Anchetatorii continuă audierile în acest caz. Au fost chemați prieteni, rude, actuali și foști angajați și parteneri de afaceri, în încercarea de a afla informații care să ducă la motivul asasinatului.
UPDATE 14
Locuințele și sediile firmei din Arad ale lui Ioan Crişan, omul de afaceri decedat în urma exploziei maşinii, sunt percheziţionate de anchetatori, potrivit unor surse judiciare, citate de G4media.
Citește și:
Comentariile portalului
Doar așa, pedagogic: e o potrivire, nu o căutare. nola e pseudonimul meu - prescurtare de nume - de când fac jurnalism. Odată cu venirea digitalului cineva (...)
E.nola, de la Enola Gay, propagandistule. Trompeta progresitilor neomarxisti, asta ești, nimic mai mult! LGBTQ+, comunitate în care, mai nou, au loc și pedofilii. Pedofili care vor fi (...)
A fost, s-a dus....mâine e o altă zi. C'est la vie! Nu prea am impresii pozitive din perioada respectivă. viața petrecută înainte de revoluție. Mergeam mai (...)