sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Un bărbat a murit de frig la Timişoara. Locuia cu soţia într-un apartament social

    de Special Arad | 14 ianuarie 2026, 5:49 PM | Regional

    0

    Un bărbat de 65 de ani din Timișoara a murit de hipotermie în apartamentul social în care locuia împreună cu soția sa, care suferă de probleme psihice.

    Cei doi soți au oprit încălzirea locuinței, în condițiile în care temperaturile exterioare au scăzut până la minus 15 grade pe timpul nopții.

    Vecinii, îngrijorați, au sunat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj medical, dar ambii au refuzat transportul la spital. Câteva ore mai târziu, vecinii au sunat din nou autoritățile, iar medicii au constatat decesul bărbatului.

    Potrivit poliției, pe 12 ianuarie 2026, în jurul orei 15:20, Secția 3 Timișoara a fost sesizată de o femeie care observase că vecinii săi vârstnici nu răspundeau la telefon. La sosirea polițiștilor și a echipajului medical, ambii prezentau semne de hipotermie. După ce au primit îngrijiri la fața locului, au refuzat internarea. În jurul orei 21:30, bărbatul a fost declarat decedat.

    În baza procedurilor legale, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar femeia a fost preluată de rude.

    Citește și: Strat gros de gheață pe Mureș, în Micălaca: semn al unei ierni neobișnuit de dure la Arad | Video

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.