24 februarie 2023. Dragobete. Ora 17.00. Primăria Arad. Arădenii sunt prinși în mrejele iubirii, de data această a unei iubiri românești, printre baloane și elemente de decor a căror bun gust e îndoielnic, încrâncenaţi să realizeze un selfie care să le aducă zâmbetul pe buze și convingerea că duc o viață bună. Și e o viață bună!

La câțiva metri de ei, printre trecătorii mereu grăbiți să ajungă undeva, peste 100 de ucraineni încearcă să încropească din mesaje printate pe A3-uri, din steaguri ale țării lor, dar și ale României, din bannere imense cu numele patriei lor dragi, dar și a patriei care i-a adoptat, un protest la un an de la război. Uniți cu ajutorul Asociației Aradul Civic, ucrainenii au încercat să le amintească tuturor celor care au avut ochi să vadă şi urechi să audă, că lângă noi, nu departe, Rusia a pornit de un an de zile un război care i-a făcut pribegi, le-a anulat viaţa tihnită pe care o trăiau. Viața bună.

Cu poveştile lor despre război, despre cum au trăit invazia rusească atunci, în 24 februarie 2022, când mai nimeni nu credea că va mai exista vreodată un război de acest gen în Europa, sau oriunde altundeva, ucrainenii adunaţi în faţa Primăriei Arad au încercat să tragă un semnal de alarmă: războiul e încă acolo, acolo încă se moare!

Un război care nu a ucis speranțele

Cu ochii în lacrimi, dar cu ţara în inimă și cu un patriotism pe care probabil ai şansa să-l vezi doar în astfel de momente dramatice, ucrainenii au acceptat să își spună poveștile celor au fost curioşi să le afle: jurnaliştii care acoperă fărâma de mass-media națională interesată de Arad, noi și o mână de arădeni inimoși. Câțiva conducători auto au claxonat și ei protestul extrem de colorat și viu din fața Primăriei Arad. Ucrainenii din Arad au vorbit despre bărbaţii rămaşi în ţară să lupte cu ruşii, despre membrii de familie care nu au putut, nu i-a lăsat sufletul să plece din Ucraina şi trăiesc printre ruine, despre frig și frică, dar mai ales despre speranța că anul acesta poate se termină războiul. Și au vorbit frumos despre România, despre țara care i-a primit cu brațele deschise, despre Arad și căldura arădenilor, despre sprijinul primit aici, în cea de a doua casă a lor, singura în care se poate trăi.

Zeci de copii ucraineni și cu câine devenit de pe acum celebru, fiind prezent alături de proprietarul său la toate protestele împotriva Rusiei, au înveselit atmosfera, cu mesajele scrise, dansul baloanelor şi jocurile lor.

De Dragobete şi nu numai, arădenii au uitat, însă, de suferinţele unui popor pus să fugă din propria ţară. Au uitat şi să mai doneze, să le mai vină în ajutor, s-au întors la obiceiurile şi problemele lor. Durează de prea mult timp războiul şi, mai apoi, nu-l văd drept războiul lor. La câteva sute de kilometri şi o graninţă distanţă, cad bombe, mor copii, ard blocuri, se plimbă tancuri pe străzi, se stă în întuneric şi frig, sunt violate femei, sunt distruse vieţi. Dar nu sunt ucise speranţele. Nu a murit nicicum speranţa că, mâine, Ucraina va câştiga. Că, mâine, Rusia va dispărea dintr-un teritoriu care nu îi aparţine, că dictatura şi războiul vor fi doar cuvinte din istoria cu care „cel mai curajos popor din Europa” se va mândri. Slava Ukraini!

Bilanțul unui an de război

Nu încheiem acest semi-reportaj, încă unul scris cu ochii în lacrimi, fără a face un scurt bilanț. Potrivit lui Siegfried Mayer, cofondatorul Asociației Aradul Civic, asociația care s-a pus la dispoziția ucrainenilor, oficial, în Arad, mai sunt undeva la 700 de refugiați ucraineni. Ajutoarele și donațiile curg pe mai departe și sunt încă mulți care vin la depozitul și magazinul dedicat ucrainenilor de pe Splaiul Mureșului, dar structura donatorilor e alta: cetățenii donează mult mai puțin, firmele mari și asociațiile donează mai mult. De sprijin e nevoie întotdeauna, pe toate direcțiile, până când războiul se va opri. Iar asociația le stă la dispoziție tuturor care vor să se implice în a oferi o mână de ajutor refugiaților de război de aici.

Foarte scurt bilanț cu politicieni

Comemorarea unui an de la debutul războiului nu a sensibilizat prea tare locuitorii urbei, după cum spuneam. Aceștia păreau să-și trăiască la fel de stresaţi încă o zi de vineri, de data aceasta condimentată cu un pic de iubire. Cum subiectul nu e de interes pentru alegători, politicienii locali au trecut și ei cu vederea acest moment dureros. Nici măcar unul dintre greii politicii arădene (cu o singură excepție) nu a postat, pe reţeaua de socializare unde sunt foarte activi, vreun cuvânt despre un an de război în toată regula. Un an de genocid. Şi la ei a fost doar cu iubire și cu multă iubire de sine.