Aruncatul cu… părerea. De la pasiuni la calcule, de la favoriți la patimi. Nu e sprint, e anduranță

    de Lucian Dănilă | 18 iunie 2018, 12:06 PM | Sport

    0

    Cinci zile au trecut de la startul celui mai mare spectacol fotbalistic al lumii. Se întâmplă o dată la patru ani, precum la bisecți, și naște pasiuni și patimi nebănuite printre fanii din toată lumea. Se fac pariuri, se discută aprins, iar în lipsa naționalei noastre de la Mondial, o lipsă care durează de două decenii, ne găsim alți favoriți, alte echipe pe care le vrem cât mai mult în turneu, dacă se poate până la ridicarea prețiosului trofeu.

    Unii țin cu Messi și implicit cu Argentina, alții cu Ronaldo și, evident, cu Portugalia, alții își aleg echipe ca Spania, Belgia, Germania, Franța sau Brazilia, iar alții nu fac altceva decât să-și aleagă o echipă mai mică care să genereze surprize cum ar fi Islanda, Croația, de ce nu chiar Mexic.

    Acest articol pleacă de la o serie de înjurături pe care le-am auzit mai ales ieri, dar și de la comentarii ale unor „avizați” care parcă privesc pentru prima dată o astfel de competiție. Ieri seară auzeam înjurături peste tot pe unde mă plimbam, iar pe rețelele de socializare era la fel. Germania a pierdut cu Mexic, iar Brazilia nu a putut trece de Elveția, meciuri care pentru pariori erau clare ca lumina zilei că se vor încheia cu victoria nemților sau a echipei „auri-verde” în care se aștepta să strălucească Neymar Jr.

    Am auzit și păreri după partida Argentinei cu Islanda, încheiată la egalitate. Majoritatea spuneau că sud-americanii sunt „varză” și marele Messi este un fotbalist terminat… Ce ne mai grăbim să dăm verdicte.

    Ca să argumentez trebuie să călătoresc în timp nu mai puțin de 36 de ani. „Espana 82”, adică Mondialul de pe pământ spaniol, a dat-o pe Italia campioană mondială. Echipa lui Paolo Rossi, Dino Zoff sau Tardelli a ieșit pe coate din grupă după trei remize cu Polonia, Peru și Camerun. Gruparea antrenată de Enzo Bearzot a crescut pe măsură ce înainta în turneu: 2-1 cu Argentina, 3-2 cu favorita Brazilia, apoi 2-0 în semifinale cu Polonia cu care remizase în grupă, iar în finală a depășit clar RF Germania cu 3-1.

    Patru ani mai târziu, în Mexico 86, avem exemplul Danemarcei și al Germaniei de Vest. Danemarca venea cu o superechipă care pierduse în 84 la lovituri de departajare în fața Spaniei șansa de a disputa finala Campionatului European din Franța. În 1986 a defilat în grupă cu Scoția (1-0), Uruguayul lui Francescoli de care trecuse cu 6-1 și a germanilor pe care i-a bătut cu 2-0. În „optimi”, puternica echipă în care străluceau Elkjaer Larsen, Michael Laudrup, Simonsen sau Lerby a pierdut cu 5-1 în fața Spaniei lui Butragueno, atacantul Realului marcând patru goluri! În schimb, Germania care ieșise cu greu din grupă după o remiză cu Uruguay, s-a calificat în finala competiției unde a pierdut greu, 2-3, în fața Argentinei lui Maradona.

    În 1990, în Italia, avem exemplul Argentinei. Selecționata în care a strălucit Maradona a început dezastruos competiție pierzând cu 1-0 în fața Camerunului lui Oman Biyck. După victoria contra URSS-ului, sud-americanii nu au putut trece de România și a încheiat grupa pe locul 3. Maradona și-a dat restart în „optimi”, acolo unde Argentina a trecut cu 1-0 de Brazilia prin reușita lui Caniggia după o fază memorabilă creată de Maradona. În „sferturi” a depășit la lovituri de departajare Iugoslavia, meci în care marele Maradona a ratat un penalty la fel cum a făcut Messi cu Islanda. Punctul culminant l-a atins în semifinale, atunci când tocmai la Napoli, orașul în care Maradona este comparat cu Dumnezeu, Argentina a eliminat Italia la lovituri de departajare. „Maradona te iubesc, dar sunt italian”, scria pe mai multe pancarte de pe San paolo din Napoli. Argentina avea să piardă finala în fața Germaniei cu 0-1 printr-un gol din penalty marcat de Brehme.

    La World Cup 94, în Statele Unite, Italia pornea cu o înfrângere în fața Irlandei. În al doilea meci, Zola era eliminat în fața Norvegiei la scorul de 0-0. Dacă Italia pierdea ieșea din competiție. Arrigo Sacchi l-a schimbat pe Roberto Baggio, iar Beppe Signori avea să marcheze golul unei victorii nesperate: 1-0. Egalul cu Mexicul din al treilea meci asigura calificarea Italiei în turul următor. Baggio avea să strălucească tot mai mult și rând pe rând Italia a trecut de Spania, Nigeria și Bulgaria pierzând finala în fața Braziliei lui Romario la penalty-uri. Printre cei care au ratat s-au numărat Roberto Baggio și Franco Baresi.

    În 2010, în Africa de Sud, Spania mergea în calitate de campioană europeană. Șocul a venit la primul meci, atunci când „Furia Roja” pierdea în fața Elveției cu scorul de 0-1 prin reușita lui Derdyioc. Spania avea să-și regleze jocul din mers și a încheiat prin a ridica trofeul după o finală terminată după prelungiri în fața Olandei, scor 1-0, prin reușita lui Andres Iniesta.

    Ultimul exemplu nu este de la un Campionat Mondial. Fac referire la ultimul Campionat European, cel din Franța din urmă cu doi ani. Portugalia s-a chinuit în grupă și s-a calificat după trei remize cu Islanda, Austria și Ungaria. În „optimi” trecea de Croația printr-un gol în minutul 120 marcat de Ronaldo, pentru ca în „sferturi” să treacă de Polonia la lovituri de departajare. Singurul meci pe care avea să-l câștige după 90 de minute a fost în semifinale în fața Țării Galilor. În finală, deși dominată de Franța și fără superstarul Cristiano Ronaldo pe teren din minutul 23, Portugalia câștiga prin golul marcat de Eder în prelungiri.

    Poate v-ați convins, sau poate nu, dar un Campionat Mondial este dincolo de toate o competiție de anduranță, o competiție care durează o lună de zile și în care vârful de formă trebuie atins în principiu după faza grupelor. Este foarte adevărat că unele echipe riscă să nu se califice din grupă, iar echipe mari ca Argentina sau Germania se află în pericol.

    Să mai spunem că trei din ultimele patru campioane mondiale nu au depășit faza grupelor la următoarea ediție după ce au ridicat trofeul?  

    Campionatul Mondial abia a început. Pentru unii mai bine, cum este în cazul lui Cristiano Ronaldo, pentru alții mai rău, cum este cazul lui Messi. Dar știți ce este paradoxal? Faptul că echipele lor au acumulat același număr de puncte până acum: unu…

    Calculele le vom face abia după faza grupelor…

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.