vineri, 17 iulie, 2026

Special Arad Logo

    VIDEO – A izbucnit în lacrimi când a aflat că va conduce marea finală a Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina

    de Special Arad | 17 iulie 2026, 9:33 AM | Sport

    0

    FIFA a desemnat arbitrul care va conduce marea finală a Cupei Mondiale 2026, duelul dintre Spania și Argentina, programat duminică, de la ora 22:00, la New York. Misiunea i-a revenit slovenului Slavko Vinčić, care va oficia cel mai important meci al competiției.

    Înaintea deciziei oficiale, printre arbitrii luați în calcul pentru această partidă s-a aflat și românul Istvan Kovacs, însă forul mondial a optat în cele din urmă pentru experimentatul central sloven, în vârstă de 46 de ani.

    Pentru Vinčić, aceasta va fi a treia delegare la actuala ediție a Campionatului Mondial. El a mai condus confruntările Brazilia – Maroc, încheiată 1-1, și Mexic – Ecuador, câștigată de mexicani cu 2-0.

    VEZI VIDEO CU CLICK AICI

    Momentul în care a fost informat că va arbitra finala a fost unul extrem de emoționant pentru sloven. Copleșit de veste, Vinčić a izbucnit în lacrimi și a fost răsplătit cu aplauze de cei prezenți la anunțul oficial.

    Finala dintre Spania și Argentina se anunță una echilibrată și din perspectiva istoricului confruntărilor directe. Cele două reprezentative s-au întâlnit de 14 ori, fiecare având câte șase victorii, în timp ce alte două partide s-au încheiat la egalitate.

    Singurul duel oficial dintre cele două naționale a avut loc la Cupa Mondială din 1966, când Argentina s-a impus cu 2-1 în faza grupelor. Toate celelalte întâlniri, disputate între 1952 și 2018, au fost meciuri amicale, cea mai recentă fiind câștigată categoric de Spania, cu scorul de 6-1, meci jucat în 2018, la Madrid.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.