Accident la trecerea de cale ferată, la ieșirea din Arad către Vladimirescu
În jurul orei 12:00, a avut loc un accident rutier în care a fost lovit un motociclist, în dreptul trecerii de cale ferată de la…
În jurul orei 12:00, a avut loc un accident rutier în care a fost lovit un motociclist, în dreptul trecerii de cale ferată de la…
Laura Dronca (fostă Bîlcea) dar și cei doi complici ai acesteia, Sebastian Bulbuc și Adrian Horodincă, au contestat la Înalta Curte de Casație și Justiție…
Universitatea de Vest Vasile Goldiș (UVVG) organizează în data 9 aprilie, între orele 10:00-14:00, un târg educațional în cadrul Zilei Porților Deschise. „Avem plăcerea de…
După anunțarea închiderii fabricii Astra Rail Greenbrier din Arad, Sindicatul Europa de la multinaționala Joyson Safety Systems Arad SRL (fosta Takata) își exprimă solidaritatea față…
Vestea că fabrica de vagoane Astra Rail Greenbrier se închide a fost primită cu tristețe în rândul arădenilor, de compasiune pentru cei 699 de angajați,…
Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, revine cu o nouă ediție, iar în acest an și comuna…
Două păsări din specia uliu au fost salvate duminică, 6 aprilie, de jandarmii și pompierii arădeni dintr-un bloc de pe strada Crișan. Păsările rămăseseră blocate…
Comunicat. Asociația Clubul Femeilor Unice invită arădencele iubitoare de fashion, sâmbătă, 12 aprilie, între orele 10.00-18.00, în Sala Marii Uniri de pe Bulevardul Revoluției nr….
Pavel Belean a fost timp de 26 de ani a fost director al Finanțelor din Arad, între anii 1973 și 1999. S-a stins din viață…
Un septuagenar care avea o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost implicat într-un accident rutier vineri, 4 aprilie, în jurul…
Compania americană Greenbrier a anunțat că a luat decizia închiderii fabricii Astra Rail (Vagoane) de la Arad, astfel că o mare parte dintre angajați vor…
În perioada 24-25 aprilie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad va fi gazda etapei zonale a Competiției naționale de descarcerare…
Compania Greenbrier, de care ține fabrica Astra Rail Arad, a luat decizia să închidă fabrica din municipiu. Zeci de hectare vor fi astfel, foarte posibil,…
Au apărut o parte din interceptările efectuate în cazul morții omului de afaceri Ioan Crișan, fiind surprinse discuții între cei doi complici Sebastian Bulbuc și…
Ediția din acest an a Târgului de Paști va începe de vineri, 11 aprilie, în Piața Catedralei, și va dura până în 24 aprilie. Imediat…
Două bovine și 20 de păsări au pierit în urma izbucnirii unui incendiu la o anexă gospodărească cu rol de adăpost de animale din localitatea…
Comunicat. Primăria Municipiului Arad anunţă toate persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale, precum şi persoanele juridice, care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică, activităţi comerciale şi…
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa…
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că, începând din această seară, 6 aprilie 2025, de la ora 22:00, se va desfășura…
Ediția a cincea a Festivalului de Muzică Religioasă s-a încheiat sâmbătă seara, în sala de spectacole a Filarmonicii, acolo unde au urcat pe scenă nu…
În după-amiaza zilei de 5 aprilie 2025, polițiștii din Curtici, alături de colegii din Sântana, Serviciul Rutier, Secția 2 Rurală Arad, luptători ai Serviciului pentru…
Dan Halchin, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), a fost înlocuit din funcție, potrivit unui anunț făcut chiar de el, într-o postare publicată…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Arad, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au demarat în această dimineață 28 de…
Baroul Arad a aniversat astăzi, 5 aprilie, în cadru festiv, 150 de la înființare, evenimentul având loc la Vechiul Cazinou Arad în prezența oficialităților. Printre…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
O persoană din Sebiș s-a ales cu ordin de protecție, din cauza activității sale din online. „Polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre faptul că,...
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Actorul Robert De Niro își extinde imperiul hotelier de lux în Cracovia, printr-un proiect imobiliar extins în apropierea centrului istoric, care include un hotel de...
Planurile retailerului online de fast-fashion Shein de a se lista la Bursa din Hong Kong ar putea aduce companiei acces la un bazin mai larg...
O tragedie s-a produs duminică în Turcia, în apropiere de spectaculoasa vale Ihlara, în provincia Aksaray. Două baloane cu aer cald, folosite pentru turism, s-au...
Atacurile dintre Israel și Iran au continuat pentru a treia noapte. Alarmele aeriene au sunat pe aproape întreg teritoriul Israelului, iar bilanțul morților a urcat...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
American Independent Film Festival (AIFF), ediția a IX-a, ajunge în premieră și la Arad, și va aduce între 17 și 18 iunie o selecție electrizantă...
Filmul „Scrisori scandaloase“ / „Wicked Little Letters“ (r: Thea Sharrock ), bazat pe o poveste adevărată, care are în centru un grup de vecini care...
În perioada 6-15 iunie 2025, Festivalul Internațional de Film Très Court revine pentru a 27-a ediție, una intensă și incluzivă, în 9 orașe. La Arad,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Oamenii de știință au dezvoltat un hidrogel care crește semnificativ densitatea osoasă, în special atunci când este combinat cu medicamente anticatabolice precum Zoledronatul, conform unui...
O variantă recent identificată de coronavirus – HKU5-CoV-2 – a fost descoperită la lilieci în China și este considerată „la doar o mutație distanță” de...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Secventa demna de zoo...Insa nu stiam ca gibonilor de la o anumita varsta le cade blana...Poate Politia le va face un tratament eficient,in masura in care exista (...)
Nu tin partea nimanui, am vazut video original, și mie unul mi se pare ca a fost taiat din el incat sa para vinovat doar domnul mai in varsta. De (...)
Pai dati si niste valori sa se vada ca ati facut teste si nu ati dat comunicatul din pix de la birou... Mai mult, care sunt valorile indicate pt "adapatul (...)