joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Arenele nimănui! Sugrumarea sportului arădean continuă. Mâine va fi altfel… (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 23 august 2016, 2:01 PM | Sport

    8

    Am citit multe, foarte multe opinii legate de insuccesul sportului românesc la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Părerile sunt multe și împărțite, iar cei mai mulți dintre noi generalizăm. Este cel mai ușor să facem acest lucru, să spunem că tinerii nu mai sunt intersați de sport, să spunem că nu mai avem valori.

    Una dintre concluziile care îmi vin în minte este faptul că tinerii nu mai au unde să facă sport. Iar aici, reduc aria acestui articol exclusiv la municipiul Arad. Discuția ar putea fi foarte lungă, chiar interminabilă, dar ne rezumăm în acest articol la bazele de sport din Arad. Asta pentru că prima condiție pentru a face sport este să ai și unde să îl practici. Iar cum după Revoluție a dispărut… maidanul, arădenii nu mai pot face sport decât contra cost în bazele sportive private sau ale Primăriei.

    Administrația care conduce acest oraș de mai bine de un deceniu se declară mare susținătoare a sportului. Într-adevăr, s-au făcut investiții masive, dar aceste investiții nu au dus la nimic bun pentru că nimeni din acest aparat administrativ nu se pricepe la sport sau pur și simplu nu îi place sportul.

    Plecăm de la declarația – cam lungă – a primarului Gheorghe Falcă, dată pentru ARADON la data de 27 mai 2016, cu o săptămână înainte de alegerile locale

    „Sportul arădean este și a fost întotdeauna o prioritate pentru noi, chiar dacă anumite persone vociferează și aruncă vorbe grele împotriva mea, împtriva colegilor mei sau împotriva funcționarilor publici. În urmă cu doar câteva zile, juniorii echipei UTA au câștigat Cupa României la fotbal. Recent, în Arad au avut loc câteva competiții extrem de importante pentru orașul nostru, de la Campionatul European de Aruncări lungi, la etapa de Cupă Davis în care România s-a impus cu scorul de 4-1 în fața Sloveniei, două dintre victorii find aduse chiar de arădeanul Marius Copil. Totodată, ediția din acest an a Raliului Aradului a devenit etapă a Campionatului European de Raliu. Începând de astăzi, timp de trei zile, Aradul va găzdui Jocurile Naționale Special Olympics România, o competiție la care vor participa peste 300 de sportivi cu dizabilități intelectoale din România și din Ungaria. Așadar, Aradul găzduiește competiții sportive importante, competiții europene.

    În ultimii ani am reușit să investim în reabilitarea bazelor sportive Stadionul Motorul, ICRTI, Stadionul Sânnicolau Mic, Stadionul Șega/Fulgerul, Sadionul Bujac sau Stadionul de atletism Gloria. Tot în ultimii ani, am reușit să realizăm în Arad nu mai puțin de 20 de terenuri de baschet în cartiere, 150 de mese de tenis de masă, 21 de terenuri de sport și 10 săli de sport la școli

    Investițiile din ultimii ani confirmă preocuparea pe care o avem pentru sportul arădean, indiferent ce spun contracandidații mei. Totuși, vreau să vă spun că investițiile în sport nu se vor opri aici, ele vor continua”.

    Hai să le luăm punctual…

    1. Stadionul Motorul – este arena care, la două săptămâni după declarația primarului – fost și actual – a ajuns pe toate canalele de știri din România și din lume prin acele imagini care dacă nu ar fi de plâns ar fi fost de râs, în care arbitrii, jucătorii și jurnaliștii scoteau apa cu prosoape, bureți și deja celebra ușă de dulap. Arena „Motorul” este improprie pentru jocurile din Liga 2, iar Falcă a făcut mai multe promisiuni de regazonare a suprafeței de joc, promisiuni evident neonorate.

    IMG_3283

    FOTO: Nu putem să nu redăm aceste imagini de câte ori avem ocazia. A fost momentul în care Aradul a ajuns pe toate canalele de știri din România, din Europa, din lume… Și nu a dat bine…

     

    2. Stadionul Banatul Sânicolaul Mic – este arena renovată de Primăria Arad în urmă cu aproximativ un deceniu. A fost refăcută pentru a fi pusă la dispoziția locuitorilor din acest cartier. Două exemple ne arată cinismul care a făcut ca sportul să dispară efectiv din acest cartier.

    Astfel, în vara anului 2015, echipa de fotbal Banatul Sânnicolaul Mic s-a desființat pentru că nu a avut bani, aproximativ 12.000 de lei, pentru plata chiriei la teren, deși în echipă majoritatea jucătorilor erau din cartier, iar oficiali din Primărie dădeau asigurări celor care se ocupau de clubul Banatul că echipa poate folosi terenul în baza unui protocol…

    Un alt exemplu, trăit, văzut, este cel în care, în urmă cu aproximativ 6-7 ani, mai multe persoane de vârstă medie doreau să facă jogging în jurul terenului, dar au fost scoși din incintă pentru că… nu au voie să calce iarba. Stupefiant…

    Momentan, arena din Sânnicolaul Mic este folosită de echipele de juniori și tineret ale clubului UTA, și de echipa de rugby.

    banatul

    FOTO: Asta este imaginea arenei Banatul din Sânnicolaul Mic. De obicei nefolosită pentru a nu afecta iarba…

    3. Stadionul ICRTI și stadionul Fulgerul/Șega – le-am luat la pachet. Aici se antrenează mai multe echipe de juniori de la cluburile arădene de fotbal și rugby, evident contra cost.

    4. Stadionul CSȘ Gloria – Subcetate. Aici iar este un caz de promisiuni neonorate. În luna martie în acest an, buldozerele au intrat pe terenurile din această bază. Aici se pregăteau și jucau multe echipe de juniori. Acum, la aproape jumătate de an distanță, terenurile nu pot fi folosite. Asta pentru că pe terenul 1 nu a fost degajată bucata de beton care era folosită de aruncători, iar pe terenul 2 gazonul nu este bun pentru… fotbal.

    Să vă amintim ce spunea inspectorul școlar Claudius Mladin în martie? Citiți mai jos:

    Cele două terenuri sunt pregătite pentru competițiile atletice din luna martie care vor avea loc la Arad pe mai multe baze sportive din municipiu, printre care și cea din cartierul Subcetate. Vor avea loc aici atât Campionatele Europene de Aruncări,cât și Campionatele Naționale de Aruncări organizate de Federația Română de Atletism. Cei de la Primăria Arad, instituție care s-a implicat direct în organizarea celor două competiții, ne-au dat asigurări că terenurile vor fi pregătite acum pentru cele două competiții atletice, iar după finalizarea acestora vor fi regazonate cele două terenuri, sau mai bine spus, vor fi aduse la starea care au fost înainte. Ca unul care am fost pe cele două terenuri pot să spun că ambele suprafețe aveau probleme”, ne-a spus Claudius Mladin (16 februarie, Special Arad).

    subcetate 1

    FOTO: De aproape jumătate de an, arenele de Subcetate nu pot fi folosite. Una nu a fost refăcută, iar pe cealaltă, iarba nu este pentru… fotbal

    5. Stadionul Gloria. Acesta este iar un subiect care arde. În martie aici a fost Serghei Bubka, celebrul săritor cu prăjina care a asistat la Cupa Europei la Aruncări Lungi. Au fost singurele zile în care arena a arătat la standarde europene.

    Deși primarul Falcă spunea atunci că tribunele mobile de 3.000 de locuri vor fi păstrate, acestea au luat – se pare – drumul Bârladului la nici două săptămâni după încheierea concursului. Au plecat…

    Mai nou, arena care a fost luată în administrare de Primăria Arad, nu are paznic.

    Iată ce scrie pe Facebook Galiș Ruben, unul dintre tinerii arădeni care folosesc această arenă pentru sport:

    „O duminicã însoritã, placutã, numai bunã pentru antrenament pe Stadionul Gloria. Mã pun pe bicicletã frumuşel şi merg la antrenament. Când ajung, priveliştea era una desprinsã din campaniile de ecologizare. Aşa cã m-am pus sã pregãtesc „suplimentele” sportivilor arãdeni, pentru a fi expuse. Ca sã vadã şi ãştia mai sedentari de la Primãrie cã arãdeanul e mare sportiv. Trãiascã sportul arãdean!

    Sã ne înţelegem, pubele de gunoi, sunt pe stadion. Problema e cã dupã 2..5..10 ture, sportivul nostru e obosit, şi nu mai are puterea sã ducã petul la gunoi.

    Plus de asta în afarã de 2-3 sportivi „amatori” care se antreneazã zi de zi (uneori chiar şi de 2 ori pe zi) pe acest stadion, şi se mai „pune în capul” unuia de aruncã mizeria pe jos sau face raliuri cu bicicleta pe pistã, nu existã nimeni care sã se ocupe de paza bazei sportive. Cã doar ce interes au cei din Primãrie pentru sport?

    Soluţii existã şi de asemenea, dorinţã din partea Poliţiei Locale, dar nu li s-a cerut ca sã se ocupe de paza acestei baze sportive.

    Pe ideea: „dacã voi nu mã vreţi, eu vã vreau”, am înţeles cã au fost propuneri din partea Poliţiei Locale de a asigura paza Stadionului Gloria, dar Primãria a considerat cã nu e necesar având în vedere cã sportivul arãdean, cel de toate zilele, este unul civilizat şi cu bun simţ (aşa cum putem observa în imaginile de mai jos).

    Pânã atunci, atleţii României campioni la aruncarea suliţei, proba de maraton şi mulţi alţii sunt obligaţi sã îşi desfãşoare activitatea printre peturi, biciclete şi copii care sunt lãsaţi la voia întâmplãrii de pãrinţi fie pe pistã fie în groapa cu nisip.

    gloria 1 gloria 2

    FOTO: Imagini elocvente de pe arena Gloria – Boul Roșu, una lăsată la voia sorții

    1. Stadioanele Strungul, Vagonul și Telecom au fost demolate. Stadionul Strungul este acum Galleria Mall și pare a fi în prag de faliment. Stadioanele Vagonul și Telecom au avut același destin: au devenit Kaufland – supermarket-uri.
    2. Stadionul UTA – Francisc Neumann a fost demolat și se află într-o parcă nesfârșită fază de reconstrucție. Ironic vorbind, egiptenii antici ar fi construit de atunci 2-3 piramide. Dar nici măcar ironic nu ni se pare…

    Și atunci ne întrebăm retoric: unde să mai facă copiii Aradului sport. Am avut doi arădeni la Olimpiada de la Rio de Janeiro, pe Daniela Dodean la tenis de masă și pe Andrei Gag la aruncarea greutății. Niciunul dintre ei nu se pregătesc la Arad.

    Mâine cu siguranță va fi altfel… De ce? Pentru că Gheorghe Falcă a chemat din nou mii de arădeni să-i asculte mărețul discurs în incinta ștrandului Neptun, o altă oază distrusă în ultmii 12 ani. După ce ne va prezenta marile sale ctitorii și ne va spune când și unde și-a început Facultatea, Falcă cu siguranță va scăpa printre dinți și câteva cuvinte despre cât de grijulie este administrația arădeană cu sportul arădean. Un sport arădean care a rămas fără echipe care să interacționeze cu performanța, cu sportivi olimpici care aleg să se pregătească la Suceava în detrimentul Aradului, dar plin de tineri amotrici pentru că nu mai au unde să facă sport.

    PS: L-am lăsat la final pe Marin Dugăeșescu, „Dumnezeul” bazelor sportive din municipiu, cel umilit de Falcă în urmă cu un an după ce UTA era foarte aproape să nu poată evolua pe arena Motorul, cel care a dat dispoziție ca nimeni să nu poată folosi aceste baze decât în baza unui program stabilit cel puțin cu câteva zile înainte, etc… El nici nu este pe atât de vinovat pe cât vinovat este cel care îl ține în această funcție…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Este trist ce se intampla in Romania post decembrista. Si de Arad sa nu mai vorbim. Primele legaturi ,,de suflet,, cu sportul il ai deja din scoala. Si aici este problema. Ce fel de motivatie sa aiba un copil cand iasa de exemplu pe minunatul teren de sport al celui mai prestigios liceu din Arad ? Nici nu are rost sa descriem fenomenul mai ales ca il stim mai toti aradenii. Si cand auzim aberatiile domnului Demolition Man, care a distrus mai tot ce se putea distruge , atunci cum sa nu faci cu nervii. Am ajuns o tara de mana a treia fara nicio perspectiva de viitor, unde copiii nostri nu mai au nicio optiune. Sunt condamnati la o mediocritate balcanica profunda. In mai toate tarile civilizate , primariile ianugureaza centre sportive gratuite cetatenilor, se dau peste cap sa imbunatateasca conditiile infrastructurii sportive si nu numai. Suntem departe de Europa, de lumea civilizata si incepem sa ne indepartam chiar si de noi……ca natiune. Game Over

      +12 voturi
      +1
      -1
    2. Am ajuns sa ne batem in piept prin presa libera ca am cucerit 5 medalii ?? De fapt au dreptate domnii. Depinde la cine ne raportam. Bangladesh nu a cucerit nicio medalie. Sau ? Vecinii nostri, care lupta din rasputeri sa nu isi piarda identitatea nationala si valorile asa de greu cucerite in timp, au cucerit 15 medalii dintre care 8 de aur. Poate a sosit timpul sa ne gandim serios unde am ajuns…

      +10 voturi
      +1
      -1
    3. Nu doar de terenuri duce lipsa Aradul!

      Cate ore de EDUCATIE FIZICA se mai fac prin scoli?
      Cate cluburi aradene mai OFERA pana la varsta senioratului echipament si material adecvat unui sport anume?
      Cate Licee mai au echipe de volei, fotbal, baschet, handbal, oina, samd, in care este o onoare sa fi ales?

      NU CULTIVI? NU AI CUM SA RECOLTEZI!

      Daca nu sunt educati copiii pentru activitatile sportive de mici si nu li se dezvolta „SPIRITUL” de ECHIPA/COLABORARE si sacrificiu fata de coechipieri, se vede si in societate.
      Se cultiva de parinti, doar egoismul si segregarea.

      Daca parintii cultiva „manelismul”, mancatul micilor si bautul berii, ce poate sa aibe ca exemple copiii?

      +15 voturi
      +1
      -1
      • Da, facem parte dintr-o minoritate, ce scade ca si numar de la o zi la alta. Iau drumul pribegiei, ca si pribeag in Tara Altora traiesti mai bine decat in Tara Hotilor si Mincinosilor. Oamenii se satura sa incerce sa convinga majoritatea ca:

        Se poate Construi Mai Mult si Muuuult mai de Calitate cu Banii chetuti momentan.
        Se poate rezolva o Gical mai ieftina, undeva la 50-55% din actualul pret.
        Se pot avea strazi curate, bine asfaltate si la cel mult 60% din cat costa azi.
        Putem a vea un transport in comun functional, pe care sa te poti baza in transportul local.
        Piste de biciclete adevarate, functionale si sigure.
        Gradinite moderne.
        O scoala moderna, in care copii sa mearga de placere sa se educe.
        Terenuri de sport si oameni competenti care sa conduca cluburile sportive.
        Un sistem de Sanatate Performant in care Medicii educati pe „banii nostrii” sa lucreze ca niste OAMENI nu ca niste SCALVI, ca acum.
        Si mai ales am putea avea grije de BATRANII Nostrii de care administratia actuala ISI BATE JOC PUR SI SIMPLU.

        Cu alte cuvinte am putea traii decent in tara in care ne-am nascut!
        Doar daca majoritatea ar sti ce vrea implicandu-se in procesul politic cu gandul de a contribui „cu ce pot” nu sa se inhaiteze cu actuala Clica Politica Mafiota si ar iesii naibi la Vot … ca doar Democratie au Vrut!

        +1 voturi
        +1
        -1
    4. Peterpan, din nou trebuie sa iti dau dreptate, din plin.
      Am PUTEA trai decent si relaxat in oraselul nostru si daca chiar s ar vedea o luminita la capatul tunelului cred ca am putea spera la un viitor mai bun. Dar in Arad s-a luat curentul de multi ani, asa ca nicio luminita pe nicaieri. Oradea a reusit in doar cativa sa se ridice la un standard european din toate punctele de vedere. Timisoara o urmeaza, Brasovul de multi ani este in top, Sibiu, Craiova unde nu de mult nu prea aveai mare chef sa treci prin el. Acuma tot centrul istoric este o bijuterie. Chiar asa de tampiti suntem noi aradenii astia, nu umblam macar prin tara sa vedem diferentele abismale intre orasul nostru si restul oraselor ? Mai ii dam credit mincinosului de Primar dupa 12 ani de dezastru ? Cat de tampiti sau de nepasatori au devenit concetatenii nostri ? Daca v=ati iubit vreodata orasul cum a ti permis sa se ajunga intr-un asemenea hal fara a lua o pozitie ferma si hotarata ? Constat ca am ramas doar un pumn de aradeni carora le mai pasa de orasul lor de suflet… Trist

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.