joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul – printre cele 15 orașe digitale selectate de Comisia Europeană

    de Special Arad | 20 noiembrie 2018, 6:15 PM | Administraţie | Topic special

    0

    Din România, doar Aradul și Iașiul au fost selectate în acest proiect

    Primăria Municipiului Arad a prezentat astăzi stadiul de derulare a programului pilot „Provocarea orașelor digitale”, în cadrul căruia orașul Arad a fost selectat, alături de alte 14 orașe din Uniunea Europeană.

    Comisia Europeană a selectat, din țara noastră, Aradul și Iașiul, în cadrul proiectului orașelor digitale. În 16 noiembrie 2018 a avut loc primul seminar de strategie digitală, în cadrul căruia Primăria Municipiului Arad, alături de actorii locali, au încercat să definească obiectivele operaționale ale viitoarei strategii.

    „Am avut deja primele întâlniri de lucru și de evaluare. La acest moment avem un prim raport de evaluare a ceea ce înseamnă digitalizarea în Arad. În data de 4 decembrie 2018 vom participa la o dezbatere la Bruxelles, alături de celelalte 15 orașe selecționate, pentru a învăța și din experiența celorlalți. În 12 decembrie 2018 vom avea următoarea ședință de lucru la Arad, în urma căreia vom contura strategia de digitalizare a municipiului Arad. Vorbim despre digitalizarea administrației arădene, dar și, în sens larg, digitalizarea la nivel de municipiu. Putem spune că în iunie 2019, în Uniunea Europeană vor exista 15 orașe cu o astfel de strategie, printre care și orașul nostru. Comisia Europeană va urmări implementarea a ceea ce ne-am asumat în strategie. În analiza implementării digitalizării, creșterile sunt pe două direcții: una pe palier social, iar pe de altă parte, o creștere economică. Transformările prin digitalizare vor aduce beneficii în primul rând cetățeanului, dar per ansamblu vor fi benefice pe palier economic”, a explicat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

    Laura Bocancios, manager de proiect, șef serviciu programe europene, din cadrul Primăriei Municipiului Arad, a accentuat componenta socială a acestui demers: „Doresc să subliniez faptul că acesta este un proiect al comunității, iar un oraș digital înseamnă promovarea dezvoltării economice și a bunăstării sociale”.

    Ce anume înseamnă pentru Arad proiectul „Digital Cities Challenge”?

    Conform broșurii de participare în acest proiect, „Aradul dorește să creeze un mediu favorabil pentru cetățenii și întreprinderile sale, precum și să câștige vizibilitate la nivel european ca un oraș inteligent și verde și o destinație turistică de alegere. De asemenea, se dorește crearea unui climat de afaceri favorabil, cu interlocutori apropiați unul de celălalt, în special datorită tehnologiei, și facilitarea dialogului între companii și universități”.

    Printre proiectele concrete se numără:

    > Diferite platforme cu scopuri turistice, pentru inovarea în afaceri și transformarea digitală
    > Servicii electronice printr-o platformă pentru a facilita comunicarea dintre cetățeni și autorități, cum ar fi Digitax
    > Sistem inteligent de transport pentru congestionarea și reducerea emisiei de carbon
    > Eficiență energetică (de exemplu, sistemul de iluminare inteligentă)

    La acestea se adaugă extinderea unor proiecte care sunt deja în derulare, cum ar fi implementarea sistemului e-ticketing în mijloacele de transport în comun, extinderea rețelei de supraveghere video în zonele publice, precum și extinderea rețelei de hotspot-uri (internet wireless gratuit) în oraș.

    De asemenea, se dorește sprijinirea mediului de afaceri local și a spiritului antreprenorial prin crearea de instrumente digitale prin care se vor promova oportunitățile de investiție și vor fi furnizate informații despre disponibilitatea activelor și reglementările în vigoare.

    Vezi broșura aici.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.