vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul, printre cele 14 județe care nu au contractele de deszăpezire finalizate

    de - | 18 noiembrie 2016, 8:23 AM | Știri Arad

    0

    În 14 judeţe din România nu au fost încă încheiate contracte de deszăpezire pentru drumurile naţionale, în timp ce în 27 de judeţe astfel de contracte au fost încheiate, potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul de Interne. Arad, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ilfov, Mureș, Prahova, Sibiu, Vaslui și Vâlcea sunt județele în care procedurile de contractare nu sunt finalizate. MAI mai anunță că pentru execuţia lucrărilor de întreţinere a autostrăzilor pe timpul iernii sunt încheiate 8 contracte, iar alte 3 sunt în diverse stadii.
    Referitor la drumurile naţionale, au fost încheiate contracte de deszăpezire în 27 judeţe, iar pentru celelalte judeţe (AR, CT, CL, DB, GL, GR, GJ, HR, IF, MS, PH, SB, VS şi VL) procedurile de contractare sunt în diverse stadii.

    La nivelul drumurilor judeţene, activitatea s-a finalizat în 34 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti. În două judeţe (MH şi NT) sunt contracte valabile până la data de 31.12.2016 (începând cu data de 01.01.2017 contractele sunt în procedură de achiziţie), alte două judeţe (GR şi MS) au contracte încheiate pentru o parte din teritoriu (pentru diferenţă sunt în curs de atribuire), un judeţ (CT) asigură în regie proprie, iar două judeţe (AG şi PH) nu au încheiate contracte (procedurile de achiziţie sunt în diverse stadii)”, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne.

    „În ceea ce privește materialele antiderapante, s-au constituit următoarele stocuri: 142.244,98 tone sare, 4.880,16 tone clorură de calciu, 300.620,71 tone nisip și 486,5 tone de alte produse ecologice. De asemenea, sunt pregătite să intervină 13.704 utilaje”, mai arată MAI.

    Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, a cerut prefecților și șefilor structurilor MAI să se asigure că la nivelul fiecărui județ au fost luate toate măsurile pentru a putea interveni rapid în sprijinul populației în situațiile de urgență provocate de fenomenele meteo specifice sezonului rece. “Am toată încrederea că forțele MAI vor interveni corespunzător, dar mă aștept la o responsabilitate egală și din partea autorităților locale și al CNAIR.

    Am constatat că există întârzieri la nivelul autorităților locale în încheierea contractelor de deszăpezire și că au existat situații când responsabilii de întreținerea drumurilor nu și-au făcut datoria, a precizat ministrul Dragoș Tudorache.

    sursa: vocea.biz

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.