miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Consiliul Județean Arad: „Nu vom deconta lucrările necorespunzătoare de deszăpezire!”

    de Special Arad | 30 ianuarie 2019, 5:08 PM | Administraţie

    0

    Comunicat. Consiliul Județean Arad a invitat reprezentanții societății Inteco Holding la o analiză a activității de deszăpezire a drumurilor județene. Întâlnirea are loc după ce Consiliul Județean a transmis un mesaj tranșant: indiferent de presiuni, nu va accepta să cheltuiască ineficient banii arădenilor, pe lucrări realizate necorespunzător.

    În urma centralizării constatărilor făcute de echipele de control ale Consiliului Județean, care au patrulat pe drumurile județene la fiecare ninsoare, s-au stabilit următoarele:

    1.Unele dintre utilajele folosite la deszăpezire nu acționează la timp, ceea ce conduce la formarea poleiului sau a podurilor de gheață. În intervalul orar 3-5 dimineața o mașină de patrulare a Inteco Holding trebuie să verifice starea drumului și, dacă este cazul, să dea utilajelor de deszăpezire comanda de acționare;

    2.Societatea Inteco Holding nu a acționat permanent cu personal suficient (de exemplu, ofițeri de serviciu și piloți de dirijare), ceea ce a produs sincope în activitate de deszăpezire;

    3.Conform contractului, viteza de deplasare a utilajelor la deszăpezire ar trebui să fie de 15 km/h, dar din situațiile GPS rezultă pe alocuri o viteză dublă, ceea ce afectează deszăpezirea, iar această viteză a fost admisă și de reprezentanții societății Inteco Holding. La viteza de rulare de 15 km/h, în mai puțin de cinci ore drumurile județene ar fi trebuit să fie deszăpezite, pe ambele sensuri de rulare, dacă utilajele ar fi folosite corespunzător, potrivit raportului Direcției Tehnice a Consiliului Județean Arad;

    4.Echipele de monitorizare și control ale Inteco Holding au patrulat cu mult sub necesar;

    5.Condițiile de depozitare și împrăștiere a materialelor antiderapante sunt necorespunzătoare, ceea ce poate afecta starea drumurilor județene;

    6.Potrivit situației care rezultă din analizarea graficelor GPS, utilajele de intervenție nu au acționat în ritm susținut pentru deszăpezirea drumurilor județene. În medie, din ceea ce reiese din raportările GPS, nu s-a acționat mai mult de 35% cu niciun utilaj, ceea ce din punctul nostru de vedere nu justifică echiparea tuturor utilajelor.

    Consiliul Județean Arad a comunicat aceste constatări și societății Inteco Holding. „Vom continua să verificăm activitatea de deszăpezire și nu vom deconta lucrările necorespunzătoare. De asemenea, nu suntem de acord cu echiparea unor utilaje care nu funcționează, doar pentru a plăti câte 700 de lei+TVA/utilaj/zi pentru asta”, a concluzionat administratorul public al județului Arad, Gheorghe Stoian.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.