Nu sunt obișnuit să scriu o cronică de concert. Nu sunt aceleași coordonate pe care le folosesc la cronicile sportive. Nu sunt nici sisteme de joc, nici defensivă, nici contraatac, nici fault sau penalty discutabil. Dincolo de toate, un concert, mai ales reușit, este un pansament pentru suflet, iar când artiștii îți sunt și cunoscuți, parcă senzația este și mai puternică.

„Things to come”, adică lucrurile care urmează să vină, adică numele trupei care a cântat azi noapte în clubul Wings, un concert despre care – spre rușinea mea – nu știam și la care am ajuns pentru că întâmplarea a făcut să beau o cafea la localul de lângă. Și am văzut lume adunată în fața clubului, într-o seară caldă de joi 12 aprilie, înainte de… vineri 13. M-am bucurat pentru că de mult nu am mai avut ocazia să merg la un astfel de eveniment într-o altă zi decât în weekend într-un Arad tot mai lipsit de chestii faine, cum spunem noi pe aici.

Public a fost. Nu foarte numeros, dar la astfel de evenimente participă întotdeauna cei care trebuie, cei cărora le place, cei care gustă așa ceva. Am ieșit la o țigară și a venit un băiat cu o bicicletă. Era îmbrăcat într-un trening albastru, cu căști pe urechi și avea freză ca a lui Cristiano Ronaldo, cu două dungi pe o parte. S-a oprit în fața clubului, a auzit câteva note de la tobele lui Dolly Crișan și chitara lui Adi „Stupi” Hăran. Părea nedumerit și m-a abordat: „Băiatu, aici mere și manele?” I-am răspuns monosilabic: nu, dar parcă nu am fost destul de concret. Tânărul a coborât dar nu a rezistat mai mult de 20 de secunde și a plecat. Exact ce vă spuneam, au fost doar cei care trebuiau să fie.

Cătălin Galben, solistul trupei, și-a început recitalul acompaniat de Claudiu Cristea și Paul Gîdinceanu la chitară bass, de Dolly Crișan la tobe și așa cum am scris mai sus, Adi Hăran la chitară. Claudiu și Paul și-au pus la încercare și vocile, iar publicul a ascultat câteva cover-uri celebre, fie că erau de la U2, The Cranberries, Soundgarden și alte trupe cunoscute. Dincolo de vocea lui Cătălin, care s-a mulat foarte bine pe orice a cântat, am admirat talentul lui Adi Hăran, care a făcut câteva solo-uri foarte reușite la chitara sa albastră, iar prestația sa a fost îndelung aplaudată de toți cei prezenți.

Nu a fost un concert despre care se va vorbi și peste 20 de ani, nu a fost acel gen de eveniment pe care să îl povestești la nepoți, dar a fost un eveniment foarte cald, un eveniment care arată că viața culturală, sau viața de noapte a Aradului la mijlocul săptămânii nu a murit. Au fost forme de viață culturală și oameni care s-au bucurat de ceea ce văd. A fost altceva decât acea simplă cafea la o terasă sau privitul la televizor într-o joi seara la ora 22. Sper că după acest concert, alte lucruri frumoase urmează să vină, pentru că… Things to come.

Eram atât de nepregătit pentru acest concert că nici aparat foto nu am avut, astfel că unica fotografie o am de la Iza Pal căreia îi și mulțumesc.

Așa cum am spus la început, nimeni nu a marcat, arbitrul nu a avut nicio decizie discutabilă, nimeni nu a simulat, dar de câștigat au câștigat cu toții 🙂