Este o poveste despre doi baroni. O poveste despre grandoare și decadență. Despre progres și regres. Este o istorie a unui mare om care a construit și a altuia, nu atât de mare, care a dărâmat. Este o poveste despre doi oameni care nu pot fi comparați, dar totuși timpurile pe care le trăim ne obligă să o facem…

De ce vorbim despre doi baroni? Pentru că unul chiar a fost. Este Francisc von Neumann, unul dintre cei mai importanți oameni ai Aradului interbelic și Gheorghe Falcă, politicianul ajuns baron local pe cu totul alte criterii. Precizăm faptul că nu noi suntem cei care îi atribuim această titulatură, de baron. O fac chiar cei din presa de la București (click aici).

Pe Francisc von Neumann nu l-am cunoscut. Nici nu aveam cum pentru că era de vârsta străbunicilor mei. Am auzit foarte multe despre el și toate de bine. Mi-a povestit mie și altor jurnaliști marele fotbalist „Bimbo” Farmati. Am și citit despre el, iar în aceste rânduri voi reda câteva aliniate din pagina de wikipedia a antreprenorului arădean.

„La insistențele unchiului său Carol, merge să studieze ingineria textilă în Anglia, la Londra. Cunoștea perfect patru limbi stăine: engleza, franceza, maghiara și germana. La Londra a devenit suporter al echipei de fotbal Arsenal, fiind prezent la meciuri etapă de etapă. Revenit în țară a făcut un stagiu de pregătire la Fabrica de textile lucrând cot la cot cu muncitorii, iar la finalizarea acestui stagiu impus de unchiul său Carol, preia conducerea fabricii.

În anul 1930 Carol Neuman emigrează în Statele Unite ale Americii, iar în anul 1935 fratele său mai mare Eduard, care conducea Fabrica de spirt și drojdie (fosta Indagrara), emigrează în Cuba, astfel Francisc preia toate afacerile familiei, la numai 25 de ani.

Francisc Neuman era patron peste un număr de 7.000 de oameni.

Imediat după ce a preluat toate afacerile familiei, Francisc Neuman a început un proces de modernizare a fabricilor. Angajează ingineri din Germania, Austria, Cehoslovacia și Elveția. A construit o colonie întreagă de case pentru angajați cu creșă și grădiniță. A construit o cantină, unde angajații serveau masa zilnic într-o pauză de jumătate de oră. Astfel, a făcut din I.T.A. cea mai renumită uzină de textile în prelucrarea bumbacului și a devenit foarte popular printre angajați. În anul 1936 întreprinderea a avut peste 2000 de angajați, iar în anul 1938 o firmă din Anglia se oferă să o cumpere. Din 1940, intreprinderile s-a dezvoltat foarte rapid. Producția s-a dublat față de 1938, iar pe lângă dezvoltarea intreprinderilor, au crescut și condițiile de trai ale muncitorilor, s-a înființat creșa, cămine de zi vestiare, dispensar, cantină modernă etc.

Apoi și-a făcut echipă de fotbal… Așa s-a născut marea legendă: ITA

Pasionat de fotbal, în anul 1938, face o ofertă de cumpărare a echipei arădene AMEFA, club pe care îl susținea financiar, dar este refuzat. Nu renunță la proiectul de a deține o echipă de fotbal de succes, iar în anul 1945, aproape de finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, decide să-și înființeze propria echipă. „Era uite aici, pe colț, unde e platforma UTA. Unde e stadionul azi, vizavi. A ținut o ședință, erau mulți prieteni de-ai lui, ingineri, oameni de încredere. A zis că vrea să facă o echipă de fotbal, cine are un nume de propus? Cineva a zis Gloria, care nu mai era, altcineva a propus să fie ca fabrica: ITA. Doar era fabrica lor! Bun. Și ce culori să aibă echipa? După multe discuții s-a notat să fie alb cu verde. Nimeni nu știe azi că, pentru câteva minute, UTA a avut aceste culori: alb-verde. Atunci baronul, care avea în minte combinația alb cu roșu, ca la Arsenal, dar era atât de delicat încât nu voia să impună nimic, a fost salvat de cineva de la Comunitate care a zis că nu se poate «alb cu verde, pentru că sunt culori naziste». Oamenii s-au trezit și a rămas alb cu roșu, ca pe Highburry. Ca Highburry avea să fie și stadionul, doar că un pic mai mic”, spune profesorul Dionisie Piros, cel care a văzut de la fața locului și meciul de ieri dintre UTA și FC Voluntari.

Astfel, la 18 aprilie 1945 i-a ființă clubul de fotbal I.T. Arad. Au fost aduși cei mai valoroși fotbaliști din zonă, inclusiv din naționala Ungariei, precum Iosif Petschovski, Gyula Lóránt și Ladislau Bonyhadi.

În anul 1946 finalizează construcția stadionului I.T.A. care a fost inaugurat la 1 septembrie printr-un meci de fotbal cu echipa Ciocanul București. Arena era considerată, la acea dată, cel mai frumos stadion din țară, fiind o copie fidelă a stadionului echipei Arsenal Londra, Highbury, până și culorile tricourilor, alb și roșu, fiind împrumutate de la celebra echipă.

Citind rândurile de mai sus, realizăm că baronul Neumann nu a ars nicio etapă în proiectul său. A ales numele echipei, a construit în numai un an de zile un stadion superb la acea vreme pe care încăpeau – înghesuiți – 20.000 de oameni, a adus gazon din Anglia pentru că fotbalul se joacă pe iarbă, nu pe garduri sau noroi, apoi și-a adus jucători și așa a devenit ITA multiplă campioană a României.

Pe Gheorghe Falcă îl cunosc. Nici nu aveam cum să nu îl cunosc. Este de 12 ani primarul orașului în care m-am născut, în care am crescut și muncesc. Îl cunosc chiar dinainte de a deveni primar. S-a născut la Brad, a terminat facultatea la Timișoara, apoi a lucrat în Arad. A intrat în politică, a devenit membru al Partidului Democrat și a început să urce. Ca urcușul să fie și mai rapid, s-a căsătorit cu fiica președintelui filialei locale a PD Arad, căsătorie care tocmai în aceste zile se destramă. În 2004 a devenit primar al Aradului.

La un an de la învestire, în august 2005, a demolat stadionul „Vagonul”, arena pe care s-a jucat pentru prima dată fotbal în România. În cei 12 ani de mandat, alte două stadioane au fost dărâmate: Strungul, unde acum este Galleria Mall și Constructorul (fosta Telecom), unde acum este Kaufland, în cartierul Micălaca.

În 2014 s-a implicat într-un nou proiect. A pus serios umărul la desființarea, la decesul vechii UTA – tocmai clubul înființat de baronul Francisc von Neumann și așa a apărut proiectul UTA Bătrâna Doamnă. Nu vreau să dezbat decesul vechii UTA și nașterea noii UTA, până la urmă ne bucurăm de faptul că noua echipă performează și atrage tot mai mulți suporteri, atmosfera la jocurile acestei echipe fiind extraordinară mai ales în această primăvară.

Vreau doar să analizăm puțin modul în care a gândit Falcă acest proiect. Imediat după înființare, UTA Bătrâna Doamnă a disputat meciurile de pe teren propriu pe arena Francisc Neumann în condiții decente pe un gazon excelent. Se întâmpla în Liga a 4-a, județeană. După numai un an echipa a promovat în Liga a 3-a. Ce face primarul? Demolează stadionul UTA pentru a-l moderniza și mută echipa pe „Motorul”. Este un stadion care are mari probleme în ceea ce privește gazonul, iar acest lucru se cunoaște de zeci de ani. Arena a fost cosmetizată pompieristic, cu tribune improvizate, cu glii aduse de pe maidane, ieftin și de prost gust. Falcă nu e antreprenor, e politician, iar acest lucru se vede cu ochiul liber la astfel de lucrări.

Unde mai punem faptul că baronul Neumann a construit în 1945 o arenă pe care încăpeau 20.000 de oameni – pentru că pe atunci permitea regulamentul, iar Falcă ne face una de 12.500, fără parcare?… Unde mai punem faptul că în 1945 populația Aradului era de 80.000 de locuitori, iar acum este de 160.000? Baronul Neumann a construit un stadion din banii familiei sale, iar Falcă din banii arădenilor.

Aceste probleme nici nu se vedeau dacă fotbalul nu ar fi luat-o înaintea politicii. Acești băieți de la UTA au ajuns în doi ani în Liga a 2-a și au fost la un meci distanță de o promovare istorică în Liga 1. Dar numai pe munca lor…

Iar cireașa pe tort a fost pusă tocmai la meciul cu cea mai mare expunere media, returul barajului pentru Liga 1 cu FC Voluntari. A venit ploaia și Aradul s-a făcut de râs în fața întregii țări. Jucătorii de la Voluntari și-au adus prosoapele din vestiar pentru a degaja apa de pe teren. Ai noștrii au rupt ușa de la dulap ca să împingă apa cu ea și au scos bureții din magazie. La arena Motorul nu era nicio pompă de dragare a apei, niciun „T”-eu de lemn, nici un instrument care să ajute la această acțiune. Un număr de 2.000 de oameni asista în ploaie la acest circ, unul care prin intermediul Digisport a devenit un circ mediatic cu expunere la milioane de români. Aradul s-a făcut de râs în fața milioanelor de oameni care au văzut aceste imagini…

Iar Falcă unde era? Tocmai la Paris unde, culmea ironiei, este spectator chiar la jocurile de la Campionatul European de fotbal!

Deci domnule primar Gheorghe Falcă, dacă tot te-ai implicat în acest proiect UTA Bătrâna Doamnă, pașii trebuiau să fie alții. În momentul în care s-a stabilit demolarea arenei Francisc Neumann, trebuia amenajat un teren de fotbal gazonat pe arena Motorul. Fotbaliștii joacă pe gazon, nu pe hârtoape și smocuri. Pe gazonul adus de baronul Neumann putea să plouă două săptămâni și nu vedeai o baltă… După ce gazonul de pe Motorul era bun pentru joc, atunci se putea începe demolarea și reconstruirea stadionului UTA. Asta ca să nu mai vorbim că cea mai înțeleaptă idee ar fi fost păstrarea vechiului stadion, și construit un altul modern, de cel puțin 20.000 de locuri, undeva în afara orașului.

Astfel, dacă baronul Francisc von Neumann a construit și a oferit o pâine la un număr de peste 20.000 de arădeni (angajații lui plus familiile acestora), Falcă a demolat și, mai mult, a donat iarba baronului în propria-i campanie electorală. Dar este oare iarba baronului? 😉

DECI, VOI CE BARON ALEGEȚI?

PS: Din păcate, Aradul ultimului deceniu nu a mai punctat deloc la capitolul imagine. A pierdut lamentabil lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, clădirile din centrul orașului sunt mai toate în paragină, la fiecare ploaie mai puternică paralizează activitatea din oraș, iar investițiile care s-au făcut sunt toate lipsite de calitate.

Aradul ultimilor ani a atras atenția doar prin faptul că aici e locul unde mor cangurii de infarct, unde trecem cu barca prin viaducte, și unde scoatem apa de pe terenul de fotbal cu ușa de la dulap sau maieurile fotbaliștilor… Trist Aradul zilelor noastre.