În momentul în care ne gândim la județul Arad ne vin în minte mai multe locuri cu priveliști uimitoare, printre care: Parcul Natural Lunca Mureșului, o arie protejată de-a lungul râului Mureș; Cetatea Aradului, cetate cu formă de stea cu șase colțuri; Parcul dendrologic, acesta reprezentând grădina botanică din localitatea Macea și multe altele, toate acestea având un punct comun, anume: gunoiul.

Atunci când ne gândim la județul Arad, din nefericire, ne gândim și la mormanele de gunoaie în care este învelit un loc de-o frumusețe izbitoare.

Virgil Petcu scria:

„Sus pe culmile cărunte,

Gerul se înmoaie,

Iar turiștii vin să-nfrunte,

Munții… de gunoaie.”

Munții de gunoaie care, parcă, „apar peste noapte”, munții „nimănui”, și spun asta deoarece nimeni nu-și asumă responsabilitatea pentru faptele sale, ne complacem să trăim într-un mediu care treptat va deveni toxic.

Unde sunt aceste gunoaie mai exact? Peste tot în jurul nostru! De exemplu groapa – neoficială – de gunoi care se formează la ieșirea din Sânnicolaul Mic spre Fîntînele. Între cele două localități există un drum agricol, la începutul căruia se află un panou pe care scrie: INTERZIS DEPOZITAREA GUNOIULUI, dar arădeanul „modern” nu a învățat foarte bine să citească, deoarece, se pare, nu a observat acel mic avertisment sau nu a vrut să-l observe.

Însă, tristul adevăr este că nu doar în acest loc mormanele de gunoaie parcă vor să ne înghită, ci tot Aradul este infestat de această epidemie: malul Mureșului, Parcurile din județ, Pădurea Ceala și chiar pădurile din jurul Aradului, cum ar fi mai multe locuri din pădurea de la Vladimirescu sau cea de la Frumușeni. Dacă ar fi să și descriem gunoaiele, lista este interminabilă, de la moloz, bolțari, grinzi de lemn, până la mobilier, scaune de mașini, plăci de beton, plăci de azbest, caroserii sau părți din caroserii de autoturisme, mașini de spălat vechi, plus mii, zeci de mii de pet-uri sau de pungi de plastic.

Osho spunea că: „Libertatea nu înseamnă lene și nepăsare. Libertatea este responsabilitate. Dacă tu nu-ți asumi responsabilitatea, o face altcineva pentru tine. Așa devii sclav”. Astfel, arădenii au devenit sclavii gunoaielor, victimele nepăsării și delăsării, instinctelor primare ale ființei umane. Aradul care în perioada interbelică a fost o unitate administrativă de ordinul întâi, care în secolul XIX și XX s-a afirmat ca unul din cele mai importante centre economice din regiune, oraș care a candidat pentru titlul de Capitală Verde a Europei, s-a transformat într-o mică – să îi spunem – Indie, țara din Sud-Estul Asiei fiind recunoscută ca una dintre cele mai murdare țări din lume.

Ne întrebăm cu toții ce am făcut pentru a beneficia de această „mare onoare”. E foarte simplu: am fost delăsători, nepăsători, indiferenți față de ce-i în jurul nostru, față de mediul înconjurător. Am pus înainte de toate banii și am lăsat sănătatea și mediul să decadă, să se îmbolnăvească pentru a ne fi, unora dintre noi, buzunarul mai plin cu câțiva bani. Bani pe care ulterior îi oferim medicului în disperata dorință ca acesta să ne vindece, în mod miraculos, de toate bolile și probleme de care nepăsarea ființei umane este răspunzătoare în primul rând, după cum spune și Ralph Waldo Emerson: „Adesea, banii costă prea mult.”

Bob Marley ne învăță o lecție foarte prețioasă: nu trebuie să judecăm persoanele după greșelile lor, ci după dorința acestora de a se corecta. Vedem oameni, copii, adolescenți care aruncă gunoaie lângă coșul de gunoi, dar nu ne găsim timpul să le explicăm că nu este frumos și civilizat un asemenea comportament, vedem persoane care merg în natură și „uită” să-și adune gunoaiele după ele, dar la rândul nostru trecem nepăsători cu sacul de gunoi în mână, vedem peturi aruncate în ape, dar nu suntem atenți unde ne-am lăsat propria sticlă de plastic, astfel devenim complici la acest proces de distrugere treptată.

– Iulia Istrate –