Sătul de mizeria pe care o vede la fiecare pas, un tânăr arădean nu a stat mult pe gânduri și s-a pus pe treabă. Cei care cunosc zona Fortuna sigur își aduc aminte de colțul acela de bloc de la Șega, care era o „pepinieră” de gunoi. Pahare din plastic, mucuri de țigară, sticle de bere, ambalaje și altele. Gunoiul care se „înghesuia” în vreo trei metri cubi. Da, cubi. Acesta căpătase deja și o înălțime considerabilă… Acel colț a fost curățat de tânăr și peretele care susținea gunoiul a fost pictat. A făcut un graffiti din care îți poți da seama de talentul lui. A doua zi, cineva a lipit acolo un anunț care scria: „Acest colț nu este coșul dumneavoastră de gunoi. Vă mulțumim, sper să avem bun simț”.

Dar să ne întoarcem însă puțin în timp, deoarece povestea e mai complexă și te face să spui ce mică e lumea.

Era anul 2012 și un frig de îți înghețau gândurile, dar eram determinat. Determinat să arăt arădenilor niște picturi frumoase, graffiti în fapt. Acestea erau făcute într-o hală neterminată, undeva pe lângă Dedeman. Plecat de dimineață, pe jos, cu un Nikon în mână, la un moment dat mă bătea gândul să o las baltă și să mă întorc acasă unde era cald și bine. Vântul îmi crăpa obrazul, ochii îmi lăcrimau, iar când am ajuns afară în câmp a fost și mai rău: erau câini. Îmi făcusem însă o promisiune și nu am vrut să dau înapoi. Graffiti-urile care erau pe pereții de afară le observasem din trenul cu care mergeam la bunici, dar când am intrat înăuntru am rămas mască. Superbe picturi! Am făcut pozele și am plecat. Din toată galeria, din păcate, a mai rămas doar poza aceasta.

graffiti din 2012

Derulăm povestea cu 4 ani înainte, în zilele noastre. Orașul se sufocă în corupție, lipsă de moralitate. Stadioanele ajung fundații pentru supermarketuri, pe când sufletul orașului pare a fi cufundat într-o letargie bolnăvicioasă accentuată de un defectiv de realitate și de voința de a educa. Am spus „pare” pentru că, din când în când, orașul se agață de istoria lui frumoasă, iar prezentul ne mai aruncă pe piață câte o sclipire, câte un mic geniu, un suflet care dăruiește orașului frumusețe, în mod gratuit. Acești renegați – și nu doar grafferii – au mai multă tărie de caracter decât oricare om politic care se află în momentul de față în Arad!

graffiti din 2016

Această pictură a fost realizată de Claudiu Săndulescu a.k.a Zeus. Poate povestea artistului s-ar fi pierdut printre multe altele dacă nu aș fi stat de vorbă cu el. Experiența de viață a acestui tânăr ne arată cu adevărat tăria de caracter, respectul și setea frumoasă de educație.

„Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară!” (J.F.K.)

Claudiu este un tânăr de 23 de ani, care și-a descoperit talentul la vârsta de 13 de ani. Din păcate, la aceeași vârstă părinții lui au divorțat. Acest lucru nu l-a aruncat totuși pe o spirală descendentă, ci din contră, l-a motivat.

L-am întrebat de ce a făcut curat acolo și de ce a pictat? Mi-a spus că este un cadou pentru oraș.

„Vreau să stârnesc dorința de a mai prinde un pic de cultură. La început a fost greu, strângeam banii de mâncare pe o săptămână ca să pot să îmi iau un tub de vopsea. Mi-era și frică de gardă… era mai demult o hală lângă Dedeman, nu știu dacă mai ții minte…”. „Stai un pic, aceea care era pictată și pe dinăuntru?”, l-am întrebat. „Da, aia. Toate sunt făcute de mine.”

Ciudat cum ne poartă viața…

„O fac pentru juniori. Pentru că mă îngrijorează puțin. Îi văd că stau mai mult pe facebook decât să trăiască. Trebuie să creezi ceva pentru că eu așa înțeleg viața, ea este atât de frumoasă pe cât produci și este responsabilitatea ta, ca om, ca atâta timp cât ești în viață, să dai altora. Suntem niște copii care ne jucăm cu niște jucării și trebuie să le dăm mai departe. Pentru că atunci când plecăm nu le luăm cu noi”, mi-a spus „Zeus”.

Are 23 de ani și de pe acum (!) se gândește la juniori, adică la copii, la ceea ce va lăsa el în urmă. Se gândește la oraș și ceea ce poate face pentru el. De aceea mi-am permis să-i asociez cuvintele cu cele ale lui Kennedy, pentru că denotă deja o mentalitate cu mult peste gradul de maturitate specific vârstei sale.

La întrebarea „de ce nu face și prin alte cartiere?”, mi-a răspuns simplu: „E vorba de respect, acolo e zona lui Smek. Nu mă bag peste zona lui. Dacă m-aș băga, asta ar însemna că îl pun pe drumuri ca să își găsească ziduri. Și nu e atât de ușor să le găsești…”

Numele de Zeus vine de la o întâmplare din școală. Își luase deja acest nume dar i s-a „prins” atunci când o profesoară, în timpul unei discuții aprinse cu el, a contra argumentat cu :„ Hai gata! Că tu ești curvar ca Zeus!”.

Tot ce câștigă, investește înapoi în pasiunea lui

Acum lucrează la o grădiniță, pictează pereții. Cei de la grădiniță au cumpărat materialele, iar el primește în jur de 50 de lei pe zi. Cu banii de la alte lucrări, își cumpără tuburi de vopsea Montana, de care se declară îndrăgostit. „Lumea crede că fac bani mulți din asta, dar nu e așa, frate. Tot ce am și tot ce primesc bag înapoi în tuburile de vopsea. ”

După ce termină lucrul la grădiniță, se duce la un apartament unde lucrează, de asemenea. La apartament nu mai are mult până va termina și pe urmă va trebui să își găsească un alt loc unde să stea. Nu are posibilitatea unei locuințe. Iar venitul nu este unul constant care să îi permită o chirie.

Aseară, Zeus m-a chemat să văd cum „dă o lucrare” (VEZI VIDEO).

Am îndurat un frig de crăpau pietrele, undeva în Alfa, și mă uitam la el și prietenul lui, Zaks, cum erau absorbiți de munca lor. Printre fâsâituri de spray și clănțăneli de dinți, am mai schimbat câteva cuvinte, ne-am povestit viețile, iar la final mi-a spus: „doar atât te rog, să nu dai de înțeles cum că aș dori ceva. Nu am nevoie de nimic. Pentru mine, faptul că am reușit să fac pe cineva curios de munca mea este recunoștință destulă”. Am stat aproximativ patru ore, iar rezultatul îl puteți vedea și voi în galeria foto. Pe zidul pe care erau mâzgălite niște nume și injurii a apărut culoarea și o pictură. S-a mai schimbat griul urât din Alfa acum.

graffiti din Wuppertal, 2012

Ca fapt divers, cum ar arăta autostrada din Alfa dacă pe zidurile exterioare s-ar „da” câteva lucrări? Nu cred că ne-ar considera cineva nebuni. Vezi exemplul din Wuppertal, Germania, unde griul unui pod a fost înlocuit de o lucrare denumită „ Lego-Brücke”, făcută de  Martin Heuwold, unde podul a fost făcut să arate ca și cum ar fi construit din piese Lego. Acest street artist și graffer a fost premiat cu Fassadenpreis Advancement în anul 2012.

Acum vine întrebarea care, în mod normal, ar trebui să își găsească răspunsul imediat: „Lui Claudiu ce cadou îi va face orașul înapoi?”. Va fi în continuare denumit vandal? În serile când va fi prins, din nou, îi vor lua iar tuburile de vopsea? Pentru unele dintre acestea se duce până în Timișoara, pentru că în Arad nu se găsesc…

Cum va reuși Aradul să valorifice talentul unui tânăr care deja înfrumusețează orașul prin lucrări de bun gust și nu doar mâzgăleli?