Arădenii au șters pe jos cu proiectul care prevede interzicerea câinilor în aproape toate locațiile din oraș

Primăria municipiului Arad a organizat joi, 15 noiembrie 2018, în sala „Regina Maria” a Palatului Administrativ o dezbatere publică având ca temă proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 208/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad pentru aprobarea regulamentului privind prevenirea apariției și proliferării animalelor fără stăpân pe domeniul public al Municipiului Arad (deși subiectul dezbaterii s-a învârtit în jurul câinilor cu stăpân).
Aproximativ 50 de arădeni au răspuns invitaţiei de a participa la această dezbatere, 15 dintre ei au luat cuvântul, iar alte 10 propuneri au fost înaintate sub formă scrisă. Participanţii la dezbatere au respins la unison propunerea iniţiatorilor proiectului care făcea referire la “interzicerea accesului câinilor în târguri / oboare / piețe, localuri publice, instituții publice, mijloace de transport în comun, locuri de joacă pentru copii, cimitire, ștranduri, stadioane sau magazine, cu excepția magazinelor de profil chinologic, precum și orice spațiu unde este figurat un semn care interzice accesul câinilor sau a altor animale de companie” şi au propus mai degrabă o înăsprire a sancţiunilor pentru cei care nu-şi îngrijesc corespunzător animalele de companie şi dau dovadă de totală lipsă de respect faţă semeni şi mediul înconjurător.
După aproximativ două ore de discuţii, cei prezenţi la dezbatere au propus organizarea unei noi întâlniri în cadrul căreia să fie înaintate propuneri concrete menite să îmbunătăţească actualul regulament privind prevenirea apariției și proliferării animalelor fără stăpân pe domeniul public al Municipiului Arad, hotărâre CLM aprobată în 2011.
Comentariile portalului
"Dumnezeu nu caută binele făcut, ci scopul pentru care a fost făcut." citat din Sfântul Ioan Damaschin - "Men at War" Ernest Miller Hemingway credea că sensul (...)
Foarte frumos review! O încantare... chiar dacă critica e negativă. Mi-ati stimulat interesul de a vedea filmul.
Ce mai vreți si voi pretentiosilor?! Sa aveti curent normal ??? Se îngrijesc “ băieții deștepți “ pentru asta ! Voi sunteti buni pentru plata ! Jigodiilede la “pnl” “”psd” (...)