Arădencele au celebrat și în acest an feminitatea la SkirtBike | Galerie foto





Frumoasele noastre arădence nu s-au lăsat intimidate de avertizările meteorologice pentru după-masa de duminică, 23 iunie, și au luat cu asalt platoul din fața Primăriei municipiului Arad, unde au venit îmbrăcate în vestimentații extrem de feminine și echipate cu biciclete ticsite de flori multicolore și frumos mirositoare. Fie că au purtat rochii, fuste, sau chiar pantaloni de sezon, mesajul a fost același: când vine vorba de SkirtBike, evenimentul care deja a devenit tradiție pentru orașul nostru, arădencele dau dovadă de maximă creativitate și se îmbracă de parcă ar fi scoase direct dintr-o revistă.
După o oră de făcut fotografii și stat de povești în fața Primăriei, timp în care organizatorii au împărțit numerele pentru marș și sticle de apă, frumoasele doamne și domnișoare, însoțite de polițiștii locali și de membrii Asociației Bicicliștilor Amatori, au pornit la drum la ora 16:00, pe traseul bulevardul Revoluției, Piața Avram Iancu, strada Gheorghe Lazăr. Baza Sportivă UTA, faleza Mureșului, Parcul Aventura Voinicilor și înapoi, până în Parcul Eminescu, unde marșul a luat sfârșit, dar nu și distracția, căci acolo au fost aștepate cu mâncare și băutură, muzică, diferite concursuri cu premii, degustări de vin, demonstrații de latte art, prezentări de produse bio și tot felul de alte „nebunii”.
Comentariile portalului
Azi am trecut pe la punctul de la Teatru unde era inchis.
Bravo Jegusor, fix artificiile si dosirea averilor voastre sunt prioritatile Romaniei! M00ie lacheul Valea si celor ce l-ati votat pe holimpicul de garsoniera!
Cine-i prostu' dat afara din strana??? Gigiiiií.