Arădeanul Sorin Mîneran a dat peste cap maratonul Clujului! Vezi ce a făcut!

    de Lucian Dănilă | 15 aprilie 2014, 2:14 PM | Sport

    1

    Atletul arădean Sorin Mîneran a ocupat locul al doilea în proba se semimaraton la evenimentul Maratonul Clujului care s-a desfășurat în weekend sub Feleac. Mîneran a încheiat cei 21,1 km în 1:08:30.

    Sorin Mîneran a creat câteva momente de uluială la Maratonul Clujului. deși a ocupat locul al doilea, venind la 15 secunde în spatele câștigătorului Alexandru Bogdan Staicu, sportivul arădean a fost inițial descalificat. Așa apare și pe site-ul concursului! „Problema a fost la plecare. Erau foarte mulți participanți, și am ocolit covorul de pe care s-a plecat pentru a nu risca să mă împiedic și să cad. Ocolind, aparatele nu au mai detectat cipul și nu am fost înregistrat”, spune cel care anul trecut a câștigat Semimaratonul Aradului.

    Mîneran este convins că putea chiar câștiga competiția. „Până la kilometrul 15 eram în record personal, dar am greșit pentru că am încetinit apoi puțin și nu m-am mai hidratat. La kilometrul 19 am avut mari probleme cu cârceii”, spune el. „Este bine acum. Mi-am primit premiul și, dacă era să fiu descalificat atunci ar fi descalificat și echipa de ștafetă cu care am luat locul al doilea la maraton”.

    Echipa de ștafetă formată din Sorin Mîneran, Dacian Todincă, Roland Unterweger și Constantin Mîneran (Kipkelenge Team) a ocupat locul 2 la masculin, reușind să termine un maraton – în echipă – în 2:29:41, cel mai bun timp de maraton realizat vreodată de o echipă din Arad! „Mă bucur că am reușit o astfel de performanță. Eu și fratele meu sunt la profesioniști, dar Roli și Daco, chiar dacă sunt amatori, au alergat foarte bine”, spune Sorin Mîneran.

    Gheorghe Moșion, vedetă la Cluj

    Arădeanul Gheorghe Moşion a fost cel mai vârstnic concurent înscris în competiţia de la Cluj la care au participat peste 3.000 de competitori! Arădeanul în vârstă de 81 de ani a concurat în proba de semimaraton, de 21,1 kilometri, și a trecut linia de finish cu un timp, pentru prima oară de când aleargă, sub pragul de trei ore, 2h:52:36, timp cu care a ocupat locul 578.

    Roli Unterweger, cel mai bun maratonist arădean din istorie!

    Atletul arădean Roli Unterweger a devenit este cel mai bun maratonist al Aradului din toate timpurile după performanța din urmă cu zece zile de la Paris! Cu timpul de 2h:42:09, Roli nu are un predecesor mai bun printre alergătorii din Arad. La Cluj, Roli a preferat să alerge doar la ștafetă, câte 10.500 de metri, ocupând locul al doilea alături de frații Mîneran și Dacian Todincă.

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.