miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Arad. Lista magazinelor și restaurantelor unde pot fi folosite voucherele sociale în valoare de 250 lei

    de Andrada Bobiș | 28 iulie 2022, 5:03 PM | Știri Arad

    3

    Beneficiarii cardurilor pe care a fost încărcat ajutorul pentru alimente sunt nedumeriți. Cea mai mare problemă este legată de modul în care trebuie folosit cardul, dar și locul unde acesta poate fi folosit.

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început luni alimentarea cu prima tranșă în valoare de 250 de lei a tichetelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”, cu care românii pot achiziționa produse alimentare precum și mese calde.

    Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei până în luna decembrie.

    Guvernul a anunțat că au fost emise toate cele 2,5 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde.

    Persoanele care nu au fost găsite la domiciliu sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Poștei, posibil să nu fi primit încă ajutorul pe card, dar nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin, scrie replicaonline.ro .

    Mai jos sunt prezentate listele cu locațiile unde arădenii pot folosi aceste carduri.

    Screenshot 20220728 163520 Word Screenshot 20220728 163500 Word Screenshot 20220728 163344 Word Screenshot 20220728 155654 Word Screenshot 20220728 155507 Word

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cine poate da o explicatie rationala? Acel sprijin este binevenit,dar sunt si complicatii.Majoritatea beneficiarilor sunt varstnici care nu au avut de a face cu carduri.Nu era mai simplu sa primeasca cash?Cu ce a fost mai usor sa se imprime cardurile?

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.