Arad avec Alianța Orașelor Europene de Cultură
Aradul a găzduit, în perioada 21-22 octombrie, reuniunea Alianței Orașelor Europene de Cultură – AVEC, organism în care orașul nostru este membru. AVEC este partener oficial UNESCO, începând din luna mai 2015, titlu care semnifică o recunoaștere a calității acțiunilor acestei rețele.
„Prezența Aradului în cadrul acestei structuri culturale constituie un atu în candidatura Aradului la titlul de capitală europeană a culturii, și asta pentru că orice conexiune europeană în momentul analizei dosarului de candidatură este apreciată”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
Reprezentanții orașelor europene de cultură au discutat pe marginea strategiei pentru anul 2016, care are în vedere extinderea și dezvoltarea acestei rețele prin cooptarea de noi membri.
Obiectivul principal al proiectului AVEC este acela de a stabili o rețea permanentă de schimb de experiență și de bune practici în domeniul dezvoltării patrimoniului, atât la nivel local cât și la nivel interregional. Creată în anul 1997, AVEC este o reţea europeană de colectivităţi teritoriale istorice. Membrii alianţei colaborează în vederea transformării patrimoniului într-un motor al dezvoltării durabile. Municipiul Arad este membru în cadrul acestui for, iar viceprimarul Bognar Levente este vicepreședinte AVEC.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)