vineri, 19 iulie, 2024

Special Arad Logo

    În județul Arad: 27 incidente în contextul electoral, 6 dosare penale, 15 amenzi de 9.600 lei

    de Special Arad | 9 iunie 2024, 12:03 PM | Știri Arad

    1

    imagine cu rol ilustrativ

    Comunicat. La nivelul judeţului Arad, procesul de votare a început fără producerea unor incidente deosebite. De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 27 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, toate au fost verificate cu celeritate.

    Cele mai frecvente sesizări au vizat distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale, continuarea propagandei electorale și alte tipuri de sesizări.

    Efectivele MAI au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 9.600 de lei.

    Totodată, s-au întocmit 6 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni.

    Toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne desfășoară activități, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță și pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public.

    • Citește și: Câți arădeni au votat până acum la alegerile 2024 · Special Arad

    Informații pe care trebuie să le cunoașteți:

    Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

    Puteți vota, azi, 9 iunie, între orele 07.00 și 22.00. Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului Secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot și pot vota până cel mult la ora 23.59.

    Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 391 și 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege: *împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidențialității votului, nerespectarea regimului urnei de vot, falsificarea documentelor și evidențelor electorale.*

    În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, desfășurate la data de 9 iunie 2024, se va aplica regimul sancționator prevăzut de Legea nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

    Astfel, se sancționează: refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot, persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.

    Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.