miercuri, 1 mai, 2024

Special Arad Logo

    Apelul românului condamnat la moarte în Malaezia a fost respins!

    de Special Arad | 3 martie 2015, 2:33 PM | Internaţional

    0

    Românul condamnat la moarte în Malaezia pentru trafic de droguri a mai pierdut o şansă de a scăpa de pedeapsa capitală. După ce instanţa i-a respins apelul, Ionuţ Alexandru Gologan îşi pune acum toate speranţele în recursul pe care avocatul acestuia l-a introdus în regim de urgenţă la o instanţă superioară, Curtea Federală de Justiţie. Dacă nici acest ultim demers nu va duce la un rezultat pozitiv, bărbatul ar urma să fie executat în luna august.

    Ionuţ Alexandru Gologan, în vârstă de 23 de ani, a fost arestat în iulie 2012 pe aeroportul din Kuala Lumpur. El avea asupra sa un kilogram şi jumătate de metamfetamină.

    Potrivit Mediafax, Ambasada României la Kuala Lumpur a întreprins „multiple demersuri pe canalele diplomatice şi consulare în vederea acordării asistenţei de specialitate în beneficiul acestuia, în special pentru identificarea căilor optime de apărare, în scopul evitării pedepsei capitale”. În acest sens, au existat contacte la nivelul miniştrilor afacerilor externe ai României şi Malaeziei.

    În paralel cu acţiunile derulate, pentru preîntâmpinarea unor astfel de cazuri, MAE a demarat, încă din anul 2013, o amplă campanie de conştientizare a cetăţenilor români cu privire la riscurile la care se expun prin transportul de droguri în state ale căror sisteme legislative prevăd pedeapsa cu moartea pentru asfel de infracţiuni.

    Malaezia este una dintre puţinele ţări din lume care a menţinut pedeapsa cu moartea în cazul traficului de droguri.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.