vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Apartamente de vânzare în Arad. Cum a influențat pandemia piața imobiliară din județ

    de Special Arad | 25 noiembrie 2020, 3:42 PM | Advertorial | Recomandările editorilor

    0

    Piața imobiliară din Arad a înregistrat o scădere ușoară în primele zece luni din anul 2020. Potrivit datelor oficiale publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în perioada ianuarie – octombrie 2020 au fost înregistrate cu aproximativ 6% mai puține tranzacții față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în acest an, în perioada ianuarie – octombrie au fost parafate 8.553 de contracte, în timp ce în perioada similară de anul trecut au fost încheiate 9.140.

    Totuși, ținând cont de contextul pandemiei de coronavirus, scăderea nu este una îngrijorătoare, chiar dacă la nivel național se înregistrează o creștere a tranzacțiilor cu circa 5%.

    În topul alcătuit de ANCPI, Aradul ocupă locul 16, iar primele poziții sunt ocupate de București, Ilfov și Cluj.

    De precizat și faptul că în luna octombrie 2020, atât la nivel național cât și în Arad a fost înregistrată o creștere majoră a tranzacțiilor. Astfel, doar în luna octombrie au fost înregistrate 2.185 de tranzacții, adică puțin peste 25% din totalul de tranzacții încheiate în primele zece luni ale anului curent. Mai mult de jumătate dintre acestea (1.202) au avut ca obiect vânzarea de terenuri agricole situate în extravilan, iar 16 pentru terenuri neagricole. 469 de contracte au fost pentru vânzarea de terenuri în intravilan cu construcții, iar 269 pentru terenuri fără construcții. Numărul de apartamente tranzacționate în luna octombrie este de 269.

    „Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna octombrie 2020, în București – 13.623, Ilfov – 6.281 și Timiș – 4.805. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 292, Covasna – 391 și Caraș Severin – 430”, arată ANCPI.

    Preț apartamente de vânzare

    Potrivit unei analize efectuate de site-ul de anunțuri de imobiliare Flatfy.ro, în luna noiembrie sunt listate peste 5.000 de oferte de vânzare apartamente și case. Cele mai multe dintre acestea sunt apartamente cu două camere, urmate de cele cu 3 camere, iar apoi de apartamente cu 4 camere și de garsoniere.

    Apartamentele vechi din Arad pot fi achiziționate cu prețuri care pornesc de la 30.000 de euro. În cazul în care doriți o locuință mai mică, o garsonieră în Arad are prețuri de aproximativ 25.000 euro.

    Cea mai scumpă locuință din Arad, listată spre vânzare, este un apartament cu 3 camere scos la vânzare cu 165.000 euro. Tot pe Flatfy.ro puteți găsi și anunțuri de vânzare afaceri (pensiunie, apartamente funcționale în regim hotelier), dar și un etaj complet de apartamente.

    În cazul apartamentelor noi, site-ul de imobiliare Korter transmite că în Arad mai sunt locuințe scose la vânzare de dezvoltatori imobiliari în șapte ansambluri rezidențiale. Prețul mediu de achiziție pentru un apartament nou este de 763 euro/mp, astfel că tarifele se încadrează între 55.360 euro și 167.490 euro.

    La nivel național cele mai multe locuințe noi sunt construite în București și împrejurimi, urmat de Constanța cu peste 100 de ansambluri noi și Iași cu 82. În total, în ultimii ani, în România au fost construite peste 700 de complexe rezidențiale.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.