În programul Festivalului Internațional de Teatru Clasic, aflat în desfășurare în această săptămână la teatrul arădean, spectacolul de joi seara, „Apa vie”, figurează ca un „spectacol de teatru-dans contemporan”, ceea ce ar putea deruta puțin publicul care nu și-a făcut temele, cu un search pe Google, înainte să se așeze în sală. Mult mai potrivită ar fi fost descrierea „un spectacol-basm cu o țopăială puerilă și cu efecte audiovizuale de-a dreptul copleșitoare”, cu mențiunea „aduceți-vă copiii, ori pastilele potrivite, în funcție de posibilități!”. Dar lăsând gluma la o parte, adevărul e că o poveste a frațiilor Grimm nu are cum să fie tratată altfel decât într-un mod copilăresc, iar ceea ce a reușit să producă Teatrul Mic din București, transformând celebrul basm „Apa vieții” într-o comedie spumoasă și într-un show de lumini delirante, este absolut fermecător, o experiență memorabilă atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

„Apa vie” e o feerie, un bassmodern, o senzație senzațională care te forțează înapoi în pătuțul copilăriei și te bombardează cu personaje ilare care se joacă zburdalnic cu cuvintele (existente sau inventate), cu cacofoniile, cu rimele, cu onomatopeele, cu englezismele și cu aberațiile pline cu sens, pline cu umor și amor, de dragul artei și de dragul poveștii, pentru că așa-i povestea reinventată și pentru că – vorba aia – „n-am găsit altă rimă”. Din pur amuzament frenetic, „Apa vie” mai amestecă în replici și „fachingșit”-uri și aluzii ludice la Micul Prinț, Frații Jderi, Frații Karamazov și chiar Frații Grimm, că… – nu-i așa? – de n-ar fi și ăștia, nu s-ar mai povesti.

Spectacolul regizat de Ștefan Lupu păstrează clasica poveste intactă, însă – spre deliciul tuturor – îi dă un înveliș contemporan și îi triplează caracterul fantezist cu proiecții video care acoperă întreaga scenă, care – în ciuda decorului minimal – e supusă astfel unei transformări permanente, tranzitând povestea într-o simulare psihedelico-fantastică (sub bagheta „magicianului” de light design / video mapping Eranio Petrusca).

La aceste artificii vizuale se mai adaugă muzica și efectele sonore care amplifică starea de visare abstractă (marca Mihai Dobre de la Șuie Paparude!) și să nu uităm nici de clasicul și sacrul fum, care îi conferă piesei misticismul adecvat pentru un târâm de nicăieri, care a fost odată, ca niciodată.

O altă ghidușie regizorală e hoverboard-ul cu care se deplasează Bufonul, interpretat de Cezar Grumăzescu, cel care mai joacă și rolul Bătrânului și al Tradu-călăului. De altfel, în afară de Printzul Mare (Rareș Florin Stoica), Printzul Mijlociu (Florin Crăciun) și Printzul Mic (Marian Olteanu), toți actorii din distribuție joacă cel puțin două roluri diferite, astfel că Gabi Costin este deopotrivă Regele și Piticul, Ana Bianca Popescu – Printzesa Ne_Bună și Sfânta Miercuri, Alina Petrică – Prințesa Bună și Sfânta Vineri, Oana Pușcatu – Baba Cloantza și Fantoma Mamei, Alina Rotaru – Gloria și Paji, iar Andreea Alexandrescu – Bogătzia și… tot Paji.

Un lucru e sigur: dacă aceste personaje de basm au trăit până la adânci bătrâneți așa cum au trăit, timp de o oră și jumătate, în „Apa Vie”… au trăit al naibii de intens, într-o lume spectaculos de comică și comic de spectaculoasă, așa cum nici Frații Grimm nu și-ar fi imaginat vreodată.

Apa Vie

Teatrul Mic, București

Regie/Coregrafie: Ștefan Lupu
Scenariul: Daniel Chirilă
Compoziție muzicală: Mihai Dobre
Light design/video mapping: Eranio Petruska
Make-up: Diana Ionescu, Raluca Ochiană
Asistență regie: Daniel Chirilă
Producător delegat: Alois Chiriță