Antisemitismul – și cum fiecare poate lupta puțin împotriva lui





Antisemitismul reprezintă, în esență, o discriminare împotriva evreilor/poporului evreu, inclusiv ca formă de rasism.
Antisemitismul prezintă o paletă foarte largă de manifestări, dar cea mai atroce și periculoasă este cu certitudine negarea Holocaustului. Cum cu justețe a fost afirmat, negarea Holocaustului este o formă de antisemitism deoarece (aici) nu este vorba despre istorie. Este vorba despre atacarea, discreditarea și demonizarea evreilor.
Negarea Holocaustului nu presupune/implică doar negarea pur și simplu, în mod total/absolut a acestui eveniment. Negarea Holocaustului este discursul și/sau propaganda care neagă realitatea istorică și amploarea exterminării evreilor de către naziști și complicii/colaboratorii lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, realitate cunoscută ca Holocaust sau Shaoh.
România incriminează penal prin O.U.G. nr. 31/2002: negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia.
Este de apreciat inițiativa legiuitorului român pe acest palier, dar până la urmă (dacă aprofundăm) această măsură reprezintă (și) o necesitate, o ispășire și o minimă formă de reparație.
Într-adevăr, România (fără nicio îndoială) s-a numărat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, printre aliații și colaboratorii Germaniei naziste care au avut și au implementat un plan sistematic de persecutare și anihilare a populației evreiești din teritorii aflate sub controlul nemijlocit al statului român (a se vedea în acest sens și Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, Ed. Polirom, 2004, pag. 339).
Rândurile de mai sus reprezintă o introducere (apreciată de noi necesară) pentru a putea intra și a se înțelege mai bine subiectul tratat.
Astfel, mărturisim că nu ne-am putut imagina (dar poate este doar naivitatea noastră) ca după ororile Holocaustului (pe care limbajul uman este mult, mult prea sărac să le capteze și descrie vreodată) să mai existe atât antisemitism în lume (în general) și în România (în particular).
Ajungi să fii atacat (de către antisemiți feroce) până și pentru că la poza de profil ți-ai pus steagul statului Israel, în semn de solidaritate și suport în urma abominabilului atac Hamas din 07 octombrie 2023. Dar, important, aici nu este vorba despre mine, nu mă plâng și îmi asum deplin cuvintele și acțiunile mele (iar la câte injurii, amenințări cu moartea și cu alte schingiuiri am primit în cariera de avocat, nu mai contează unele în plus).
Pentru persoanele neutre sau poate dezinteresate de subiect vă spun doar atât. Un antisemit și un negaționist al Holocaustului nu este doar o simplă persoană care, pur și simplu, are anumite concepții vizavi de aceste subiecte și atât. În realitate, o astfel de persoană este o ființă abrutizată, cu un profil moral și spiritual profund depravat, viciat, corupt.
Este persoana mistuită de egoism, frustrări și animată de ură, o persoană care te va trăda/înșela la prima ocazie ivită, o persoană care dacă va avea puterea și/sau posibilitatea efectivă de a-și pune în aplicare toate dejecțiile ideatice o va face fie direct, fie sprijinind mâna care nu tremură a altuia.
Antisemitismul din Harvard…
Un exemplu revelator, foarte recent, cum alții au tratat astfel de persoane: Urmare a atacului Hamas din 07 octombrie 2023 împotriva Israelului, un grup de 30 de studenți de la Universitatea Harvard au postat o scrisoare deschisă (ascunzându-se sub protecția anonimatului), în care au susținut că Israelul este „în totalitate responsabil” pentru aceste violențe.
La câteva zile însă, identitatea tuturor acestor studenți a fost dezvăluită, directorii de pe Wall Street au cerut lista cu numele studenților pentru a se asigura că respectivii nu vor fi niciodată angajați în companiile pe care le conduc, iar un camion cu un panou digital a înconjurat Piața Harvard, afișând fotografiile și numele studenților în discuție sub titlul „Principalii Antisemiți din Harvard”.
O să începem demersul nostru național privind identificarea antisemiților și negaționișților Holocaustului cu:
CAZACU NICOLETA. Această persoană în mod premeditat și meticulos planificat a înființat o pagină specială de facebook (www.facebook.com/cazacu.nicoleta.m), atingând în prezent chiar 1462 urmăritori, publicând și diseminând în spațiul public, în mod sistematic și obsesiv, sute de mesaje, comentarii și imagini profund antisemite și incitatoare la ură față de comunitatea evreiască.
Tot aceeași persoană (care, nu-i așa, nu este nici vreun troll rus sau „idiot util” în jargonul politic și jurnalistic) a trimis de pe adresa sa de e-mail ([email protected]) mesaje către toți parlamentarii români, ca protest împotriva discursului pe care președintele Zelenski urma să-l susțină în Parlamentul României.
„Evident” fără nicio legătură, CAZACU NICOLETA publică (pe evocata pagină de facebook) și bancuri din care să înțelegem noi de ce rușii nu iubesc evreii ori postări prin care ne solicită să o ajutăm careva cu declarația de război făcută de Rusia împotriva Ucrainei (deoarece ea nu știe să existe așa ceva și atunci de ce Ucraina a declarat legea marțială)…
În fine, puteți sesiza fapte de antisemitism inclusiv la CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, dar dacă nu aveți deplina energie, timpul și resursele necesare și doriți (totuși) să faceți un act pozitiv, puteți să-mi scrieți direct mie la [email protected] (urmând a sesiza ulterior în nume propriu autoritățile cu competențe în domeniu).
Și nu în ultimul rând, noi NU folosim violența împotriva persoanelor antisemite (ci doar apărarea legitimă), iar sancționarea/condamnarea acestora urmărim să o realizăm exclusiv prin apelarea la toate pârghiile legale existente într-un stat democratic.
Prezentul material responsabilizează exclusiv autorul.
Comentariile portalului
Am spus că e un discurs de scrântit. Ura, intoleranța, grobianismul sunt promovate inclusiv de Gică Ultras, Tuta von Gavrilă și alții. Așa zici tu la (...)
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo