sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Anglia câștigă împotriva României după 51 de ani de așteptare

    de Lucian Dănilă | 6 iunie 2021, 9:53 PM | Sport

    0

    Anglia a învins ultima dată România la Mondialul Mexican din 1970. De atunci, „tricolorii” au făcut din echipa Albionului adversarul preferat. A fost victoria generației lui Iordănescu și Marcel Răducanu, a urmat apoi acel egal de pe Wembley din 1985, meci în care Hagi, la doar 20 de ani, izbea de două ori bara.

    Dar cel mai mult ne-au bucurat victoriile de la Mondialul din 98, acel 2-1 prin golurile lui Moldovan și Dan Petrescu, sau acea victorie incredibilă cu 3-2 de la Euro 2000. Ne-a mai bucurat foarte tare acea victorie la Under 21 de la Euro 2019, 4-2 cu „dubla” din final a lui Florinel Coman.

    Astăzi, însă, nu ne-am mai bucurat. Anglia ne-a învins după 51 de ani de așteptare. A fost 1-0 prin golul marcat în repriza secundă de Rashford, în urma unui penalty comis de debutantul Căpușă. Britanicii au mai ratat un penalty prin Henderson, mingea șutată de mijlocașul lui Liverpool fiind apărată de Niță, portarul României fiind din nou cel mai bun jucător al echipei trimise în teren de Rădoi.

    România a ratat câteva bune oportunități, în prima parte cea mai mare fiind a lui Sorescu, iar în partea secundă cea mai mare a fost ratată de Ivan cu acel șut din 8 metri respins în corner de Johnstone. Englezii, pe lângă gol, au mai trimis de două ori mingea în transversală prin Calvert-Lewin și Sancho.

    Este cea de-a patra înfrângere consecutivă a României…

    Anglia – România 1-0 (0-0)

    Gol: Rashford 68

    Anglia: Johnstone – Godfrey, White, Mings, Shaw – Grealish, Phillips, Ward-Prowse – Rashford, Calvert-Lewin, Sancho
    Rezerve: Pickford, Ramsdale, D. Henderson – Trippier, Coady, J. Henderson, Lingard, Watkins, Bellingham, Kane, Rice

    România: Niță – Sorescu, Nedelcearu, Chiricheș, Camora – Stanciu, Marin, Cicâldău – Ivan, Alibec, Păun
    Rezerve: Vlad, Iacob – Căpușă, Ganea, Rus, Maxim, Moruțan, Hagi, Budescu, Olaru, Al. Băluță

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.