Ministrul Apărării Angel Tîlvăr, la Arad, despre războiul din Israel: „Globalizarea face ca orice eveniment să capete o anvergură globală, motiv pentru care și noi ca Stat suntem atenți”





Aflat într-o vizită la Arad, la inaugurarea noului centru medical de pe Bulevardul Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale Angel Tîlvăr a vorbit și despre poziția României în ceea ce privește războiul din Israel, Fâșia Gaza, respectiv Ucraina.
„Ne preocupă. Suntem atenți. Orice lucru care trimite la pierderea de vieți omenești este un lucru care preocupă pe absolut toată lumea pentru că globalizarea face ca orice eveniment să capete o anvergură globală, motiv pentru care și noi ca Stat suntem atenți. După cum știți, premierul a și făcut o vizită acolo (Israel, n.red.), o delegație din care am făcut și eu parte, pentru a da mesajele care țin de solidaritate și de condamnare a oricărei forme de terorism”.
Ministrul a spus și că ajutorul militar oferit de România pentru Ucraina continuă.
„Vom ajuta Ucraina, așa cum am spus, într-o formă multidimensională. M-a bucurat că și la vizita pe care am făcut-o la Kiev, felul în care România a ajutat – și din punct de vedere umanitar și din punct de vedere al tranzitului pentru cereale – se bucură de aprecierea și de mulțumirile pe care le-am primit din partea Guvernului ucrainean”, a spus ministrul Angel Tîlvăr.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)