miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Angajații din HoReCa își pot reclama patronii dacă nu își primesc tot bacșișul – susțin reprezentanții industriilor din domeniu

    de Special Arad | 12 ianuarie 2023, 3:52 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Angajaţii din turism pot reclama la ANAF sau la asociaţiile patronale din domeniu dacă nu primesc tot bacşişul încasat de angajator şi din care s-a scăzut impozitul, a explicat, joi, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile.

    „Am să fac referire la acea temere pe care angajaţii din turism o au, cel mai des vehiculată în spaţiul public, şi anume că vor fi proprietari de unităţi care nu vor aloca tot tips-ul către ei. Menţionez că acest lucru este ilegal şi cred că ar trebui să dăm un semnal către acei angajaţi care vor fi nedreptăţiţi că au toate motivele să reclame dacă acest lucru se întâmplă. Şi pot să reclame chiar la autoritatea fiscală din unitatea administrativ teritorială unde activează…Dar hai să zicem că le e teamă. Pot să facă şi către noi, asociaţiile patronale, să dea un mesaj, pentru că o să încercăm să-i sprijinim. Nu putem lăsa ca această lege să fie prejudiciată de anumiţi patroni care nu vor respecta legea. Şi oricum, aceştia sunt minimali. Marea majoritate vor încerca să respecte legea şi să distribuie tot bacşişul aşa cum prevede şi cum am insistat”, a spus Călin Ile, în cadrul conferinţei de presă cu tema „Bacşişul, de la lege la practică”, organizată de Alianţa pentru Turism (APT).

    Ion Biriş, preşedinte HORA, a declarat că în lege există o măsură punitivă, respectiv o amendă, pentru unităţile comerciale care nu aplică corect actul normativ. Valoarea amenzii este de 4000 de lei în cazul în care un proprietar de afacere nu plăteşte către angajaţi 90% din bacşişul colectat.

    „Mai mult de 50% dintre clienţii care merg astăzi în restaurante şi în hoteluri plătesc cu cardul şi mai mult de 50% dintre aceşti 50% doresc să lase bacşiş pe card. Ori până în momentul de faţă dacă se întâmpla lucrul acesta în mod transparent lucrurile erau foarte complicate şi la angajaţii noştri ajungeau mai puţin de 40% în buzunar. Astăzi ajung 90% în buzunar. Iată cum de exemplu angajaţii noştri pot să aibă un câştig”, a precizat Dragoş Anastasiu, purtător de cuvânt Alianţa Pentru Turism.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.