Andrei Pleșu se retrage din viața publică. „Apelez la înțelegerea cititorilor mei”





Scriitorul Andrei Pleşu anunţă că se retrage din viaţa publică, explicând faptul că acesta este un gest de consecvenţă din partea sa, după ce a constatat că în cercetarea ştiinţifică în institutele de studii avansate a început să prevaleze corectitudinea politică.
„Cu trecerea anilor, am constatat însă, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă şi, întrucîtva, mai perfidă (pentru că avea manierele «libertăţii»), tindea să devină regula competiţiilor pentru obţinerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate. Simptomul «de demaraj» al «înnoirii» a fost decizia finanţatorilor de a stopa subvenţionarea infrastructurii instituţionale, mărginindu-se la subvenţionarea proiectelor de studiu, cu deosebire a proiectelor «de actualitate», relevante geopolitic, «trendy» (minorităţi, gender etc.), «corecte», adică validate de ultimile cuceriri propagandistice, de ultimele «mode» planetare. Pe scurt, s-a decis finanţarea supei, dar nu a aragazului… Iar supa e recomandabil să fie conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră. Consecinţele acestei «rezonabile» manevre financiare nu au întîrziat să apară. Candidaţii la diferitele burse de cercetare au înţeles destul de repede că, pentru a avea succes, trebuie să se «orienteze» în funcţie de context. Cu alte cuvinte, că alegerea temei trebuie să includă considerente de ordin «strategic»“, scrie Andrei Pleşu, scrie adevarul.ro.
Scriitorul spune că, în aceste condiţii, domeniul de investigaţie nu mai vine, imperativ, „de la centru“, dar vine de la ambianţa „cochetă“ a momentului.
„Prin urmare, nu ne mai alegem liber întrebările, ci le preluăm, abil, din noua – rentabilă – morală universitară, bine hrănită de presa momentului, de revoluţionara «corectitudine politică», de «problemele»zilei. În felul acesta, «savantul» tradiţional se transformă, pe nesimţite, într-un fel de gazetar cu ştaif, într-un «analist» ceva mai bine mobilat, poate, decît articlierul cotidienelor, dar ancorat fidel şi pedagogic în «meandrele concretului»“, subliniază Pleşu. În final, Andrei Pleşu anunţă că se retrage din viaţa publică. „Normal este ca, atunci cînd simţi că nu mai aparţii timpului tău, să faci un pas înapoi. Profit, aşadar, de ocazie, pentru a renunţa – cel puţin deocamdată – la orice prestaţie publică (articole, interviuri, conferinţe, colocvii etc.). Păstrez doar rubrica de la Dilema veche, din loialitate faţă de un proiect la care am pus umărul. Decizia mea e un minim semn de consecvenţă, pentru care apelez la înţelegerea cititorilor mei, cîţi vor mai fi fiind…”, afirmă Pleşu, scrie Adevărul.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)