marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ANCOM clarifică situația contractelor de telefonie, în cazul în care se dorește retragerea din acesta înainte de expirare

    de - | 17 mai 2018, 11:27 AM | Naţional

    0

    Nu de puţine ori, utilizatorii de telefonie mobilă, internet sau televiziune au diverse nemulţumiri în relaţia cu furnizorii de astfel de servicii. Din acest motiv, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pune la dispoziţia românilor o serie de informaţii şi sfaturi utile, pentru a evita apariţia unor neînţelegeri între clienţi şi furnizori, precum şi pentru prevenirea unor abuzuri din partea companiilor.

    Într-un comunicat recent, ANCOM atrage atenţia utilizatorilor de telefonie, internet sau televiziune că retragerea dintr-un contract încheiat cu furnizorii de servicii de comunicații electronice, înainte de expirarea acestuia, implică, de regulă, plata unor penalități.

    De asemenea, este foarte important ca utilizatorii să ştie că expirarea contractului nu presupune încetarea lui efectivă (aşa cum ar fi de aşteptat), ci înseamnă derularea lui în continuare, adică se prelungeşte automat, ca şi cum nu ar fi expirat – dacă există prevederi contractuale clare în acest sens. În schimb, consumatorii au posibilitatea să refuze prelungirea contractului sau să renunţe la acesta după prelungire.

    Cât durează şi cum se prelungeşte contractul

    „Potrivit prevederilor legale, furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune pot stabili o perioadă contractuală minimă, denumită și perioadă contractuală inițială (…). Renunțarea la contract în această perioadă contractuală minimă atrage, de regulă, plata unor penalități. (…) În funcție de strategia comercială a fiecărui furnizor, aceștia își pot concepe și oferte ce presupun încheierea contractului pe o perioadă nedeterminată (adică fără durată minimă contractuală), de regulă la prețuri standard (fără beneficii sau reduceri), avantajul pentru utilizatori fiind că acest contract poate fi reziliat oricând, fără plata unor penalități”, se arată în comunicat.

    Conform legislaţiei în vigoare, furnizorii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să ofere contracte pe o perioadă de cel mult 24 de luni (dacă utilizatorii doresc, pot negocia o perioadă mai lungă), dar și să aibă oferte cu o perioadă contractuală de cel mult 12 de luni. După expirarea contractului, acesta se va derula în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se va prelungi succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă (12 sau 24 de luni).

    Durata totală a contractului nu trebuie confundată cu perioada contractuală minimă. „După expirarea perioadei contractuale minime, contractul nu încetează, ci se derulează în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se prelungește succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă, în funcţie de prevederile concrete ale contractului și de solicitările abonaților”, menţionează ANCOM.

    Aşadar, după expirarea perioadei minime inițiale, utilizatorii nu sunt nevoiţi să ceară o nouă ofertă pentru prelungirea duratei contractuale, oferta curentă (de 12 sau 24 de luni) fiind în continuare disponibilă.

    În plus, stabilirea prin contract a unor penalităţi în cazul rezilierii contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale nu este interzisă, însă modul în care sunt stabilite aceste sume trebuie să respecte legislația din domeniul protecției consumatorilor”, se mai arată în comunicat. După expirarea perioadei minime inițiale însă, utilizatorii pot renunța la contract fără plata penalităților de reziliere anticipată.

    Ce pot face clienţii nemulţumiţi

    În primul rând, ANCOM sfătuieşte utilizatorii de telefonie, internet sau televiziune să citească atent prevederile contractuale, pentru a verifica dacă a expirat perioada minimă a contractului, precum și ce sume ar trebui să plătească pentru rezilierea anticipată a acestuia.

    În plus, dacă utilizatorii au nelămuriri în legătură cu contractul încheiat cu furnizorii de comunicaţii electronice, pot consulta informaţiile puse la dispoziţie pe site-ul ANCOM.

    Totuşi, în cazul în care consumatorii doresc să reclame modul în care un furnizor a stabilit sumele percepute ca penalități sau întâmpină probleme legate de durata contractului, aceștia pot formula o sesizare la ANCOM.

    Citește mai mult despre reziliere contract telefonie mobilacontract telefonieabonati internet

    sursa: avocatnet.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.