joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Anchetă DNA privind orele suplimentare pe care și le-ar fi pontat șeful Jandarmeriei în starea de urgenţă

    de - | 28 iulie 2020, 8:34 AM | Naţional

    0

    Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a demarat o anchetă şi face verificări la Jandarmeria Română, după ce în spaţiul public a apărut informaţia potrivit căreia şeful instituţiei, colonelul Bogdan Enescu, şi-ar fi pontat ore suplimentare în perioada stării de urgenţă, informează Radio Europa Liberă.

    Bogdan Enescu este vizat, de asemenea, și de un control al Direcției Generale de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne.

    „Confirm că există o anchetă în desfăşurare a DNA, care vizează verificarea informaţiilor apărute în spaţiul public. Jandarmeria a pus la dispoziţie toate documentele necesare şi oferă tot sprijinul pentru aflarea adevărului. Într-adevăr, există ore suplimentare în luna martie, însă acestea au fost determinate de gestionarea situaţiei COVID-19, mai ales că, în acea perioadă, inspectorul general nu a avut adjunct şi a trebuit să gestioneze mai multe activităţi”, a explicat purtătorul de cuvânt al Jandermeriei Române, Sorin Despina, pentru Mediafax.

    În ceea ce priveşte controlul intern declanşat de MAI, Sorin Despina spune că există o misiune de audit, însă această este una regulată şi e în plină desfăşurare, vizând întreaga activitate a instituţiei, şi nu aspectele semnate în spaţiul public.

    Asupra șefului Jandarmeriei Române există suspiciuni că a pontat sute de ore suplimentare executate mai ales noaptea și în zilele de week-end, fără acordul ministrului de Interne.

    Sursa: romania.europalibera.org

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.