Analizele medicale pot ajunge până la 12 ore la spitalul de campanie și pacienții nu primesc hrană de la spital
Arădenii diagnosticați cu virusul SARS CoV-2, asimptomatici, care ajung la spitalul din strada Stephan Ludwig Roth sau la Spitalul de Campanie de la Expo Arad Internațional pentru investigații medicale în regim de spitalizare de zi, trebuie să știe că, în conformitate cu prevederile legale, perioada de efectuare a analizelor poate ajunge până la 12 ore, informează Spitalul Clinic Județean de Urgență.
„Vorbim despre analize specifice acestui diagnostic, inclusiv investigații radiologice. Timpii de așteptare variază în funcție de numărul de persoane care se prezintă la spital, dar și de transportul acestora la / de la spital. Menționăm faptul că pentru serviciile medicale în regim de spitalizare de zi, pacienții nu primesc hrană de la spital”, se arată într-un comunicat al spitalului.
„În ultimele zile, în contextul creșterii numărului de persoane diagnosticate cu SARS CoV-2, au apărut unele nemulțumiri legate de durata de așteptare pentru efectuarea analizelor medicale specifice, în regim de spitalizare de zi. Știm că fiecare dorește să plece cât mai repede acasă, însă facem apel la înțelegere deoarece vorbim despre analize medicale amănunțite și despre investigații radiologice care presupun o anumită durată de timp pentru eliberarea rezultatului. Le multumesc colegilor noștri de la Laboratorul de Analize Medicale și de la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, care depun eforturi susținute pentru a examina în cel mai scurt timp posibil, atât pacienții care se prezintă în Unitatea Primire Urgențe, pacienții internați în spital, pe cei care se prezintă pentru spitalizarea de zi cât și pe cei care vin pentru consultații în regim de ambulatoriu. Vă mulțumesc pentru înțelegere”, a precizat ec. Florina Ionescu, managerul interimar al SCJU Arad.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)